Benji, darul divin

Sufeream pentru Benji asemeni unei mame ce asistă neputincioasă la decepția fiului părăsit.
Câteva zile a rămas gânditor și apatic, nu mânca și pierduse dragul de joacă. Ștefan se amuză; încercând să îndulcească atmosferă, îi repetă: „Hai, Benji, capul sus, o să treacă... Găsește băiatul meu altă față cât de curând, doar ești cel mai frumos cățel din cartier.” Și nu-l lasă așa pe gânduri, permanent îl incită la joacă, până am observat că trecuse supărarea.
După multe telefoane la care nu a răspuns, într-un final s-a obosit și a răspuns la un mesaj al meu acea plimbătoare de câini, stăpână catelusei Bety.-Fragment