TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Spitalul Inima Reginei HU-PRI-SPITIR-18-N-001
Vezi
galerie

Spitalul Inima Reginei

de Principesa Ileana

Titlu apărut în colecția Memorii | Jurnale la Humanitas

Id: #258039

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
 

Descriere produs

„Să poată dărui vindecarea fusese şi marea dorinţă a mamei mele. Lucrând în saloanele însorite şi conducând mica mea echipă, mi-a venit în minte că acest spital, construit pe un teren care a fost al ei, pentru oamenii din satul de munte pe care ea l-a iubit, pentru soldații pe care ea i-a privit cu mândrie și i-a numit «soldații ei» – ea, care în timpul Primului Război Mondial fusese numită mama văduvelor și a orfanilor, «mama răniților» – acest spital ar trebui să fie al ei. Am dorit întotdeauna să-i construiesc un monument la Bran. Mă gândisem să-i ridic o statuie de bronz într-o frumoasă grădină publică sau în curtea unei școli. Dar, ca un făcut, niciodată nu m-am gândit la un spital. Dintr-odată știam că aici, în fața mea, se afla lucrul pe care doream să-l realizez. Spitalul meu, desigur, trebuia dedicat memoriei sale! Dar nu am vrut să-i spun «Regina Maria»; erau şi alte spitale ce purtau acest nume. Am decis ca spitalul meu să se numească Spitalul «Inima Reginei».” – Ileana, principesă de România

extinde
 

Detalii produs

Autor: Principesa Ileana

Ediţie îngrijită de: Florin Sandu

Traducător: Florin Sandu

Data apariției: decembrie 2018

ISBN: 978-973-50-6285-9

Copertă: Paperback brosat

Număr pagini: 272

Limbă: Română

Dimensiuni: 13x20 cm

Hârtie: 80g/m

Editura: Humanitas

Teme: Primul Război Mondial, Monarhie, familie

Principesa Ileana
Principesa Ileana
Autor

Alteţa sa regală Ileana, principesă de România, s-a născut la Bucureşti în 1908,...

vezi autor