Descriere produs
Volumul al II-lea din seria Devil’s Night!
BANKS
În umbrele orașului există un hotel numit Papa. Dărăpănat, pustiu și întunecat, locul a fost abandonat demult și înconjurat de un mister uitat.
Dar nu-i așa că tu, Kai Mori, crezi că povestea despre un al doisprezecelea etaj ascuns e adevărată? Crezi în existența unui oaspete sumbru care a intrat în acest hotel, dar n-a mai ieșit niciodată. Crezi că eu pot să te ajut să-i găsești ascunzătoarea și să ajungi la el.
Tu și prietenii tăi n-aveți decât să încercați să mă speriați, să mă strângeți cu ușa. Chiar dacă mă lupt să ascund tot ce simt când mă privești — tot ceea ce am simțit încă de când eram adolescentă —, am senzația că lucrul pe care îl cauți e mult mai aproape de tine decât ți-ai fi putut închipui.
N-o să-l trădez niciodată.
Așa că vezi-ți de treabă!
În Noaptea Diavolului, tu vei fi cel vânat.
KAI
Habar n-ai ce caut eu, micuțo. Nu știi în ce a trebuit să mă transform ca să supraviețuiesc trei ani în închisoare, trei ani ispășiți pentru o fărădelege pe care aș comite-o iarăși, cu dragă inimă.
Nimeni n-ar trebui să vadă ființa care am devenit.
Vreau hotelul acela, vreau să-l găsesc pe el și vreau ca toate astea să se termine.
Îmi vreau viața înapoi.
Dar, cu cât stau mai mult în preajma ta, cu atât mai mult îmi dau seama că acest nou eu e cel care am fost menit să devin.
Haide, puștoaico! Nu fi lașă! Mă găsești sus, acolo, pe deal. Sunt multe căi de a intra în casa mea, dar să te văd cum o să mai ieși…
Bully (Vol. 1) (2022) ,
Corupt (Vol. 1) (2020) ,
Rival (Vol. 2) (2023) ,
Punk57 (2024) ,
Flacăra dintre noi (2019) ,
Detalii produs
ISBN: 978-606-9713-64-8
Copertă: Paperback brosat
Număr pagini: 560
Limbă: Română
Dimensiuni: 13,5x20 cm
Hârtie: 80g/m
Editura: Epica Publishing
Teme: iubire, secret, supraviețuire
Cărți Ficțiune >> Cărți Fantasy și SF
Cărți Ficțiune >> Cărți Contemporane
Cărți Ficțiune >> Cărți Universale
Cărți Ficțiune >> Cărți Romantice
Speciale >> TOP cele mai citite cărți pe Cartepedia