Sănătatea psihică a geniilor

Einstein era normal? Ce am putea spune despre Freud? Dar despre narcisismul lui Picasso. Patrick Lemoine alege 45 de mari savanți, mari spirite din toate secolele, oameni de acțiune, artiști, sfinți, eroi din Antichitate și le evaluează sănătatea psihică așa cum face zi de zi cu cei care pășesc pragul cabinetului său, punându-le un diagnostic. Care sunt trăsăturile lor de personalitate? Cărei trăsături li se datorează realizările? Inteligenței? Norocului, oportunității de care au știut să profite la momentul potrivit? Poveștii lor de viață? Forței sufletești? Corectitudinii judecății? Tăriei în fața oricărei încercări? Este dovedită legătura dintre geniu și nebunie? Acestea sunt doar câteva întrebări la care cititorul va putea gasi un răspuns în cartea de față.

„Fascinația pentru Minotaur, jumătate-om, jumătate-taur, pe care îl va picta practic ca autoportret, spune multe lucruri despre el pentru că acest monstru mitic, această himeră, acest puzzle al morții devora în fiecare an paisprezece tineri (șapte fete și șapte băieți). Așa că da, Pablo Picasso era un pervers narcisic, ceea ce-l situează mai mult sau mai puțin în afara categoriilor... la fel ca și pictura lui! Însă, cum sunt un bun elev, mă simt obligat să-l reintegrez în clasificările internaționale, așa că voi vorbi despre personalitate narcisică; mă întreb, totuși, dacă nu suferea de sindromul Asperger din cauza dificultății evidente de a se pune în locul altcuiva, ceea ce ar face din el un Albert Einstein al picturii.”

Era Chaplin un pervers sexual? Nu, sigur nu, pentru că, în cele din urmă, se îndrăgostește cu adevărat la 54 de ani de o tânără de 18 ani, se căsătorește cu ea, au opt copii și nu o va părăsi. Un pervers nu încetează niciodată să fie pervers; mai mult, Chaplin pare cât se poate de capabil de vinovăție. Ca să rezum situația, ne aflăm în fața unui personaj genial, ieșit din comun, însă fără prea multe scrupule financiare, care-și urmează neobosit obiectivele, bani, glorie, iubire și... reușind să le realizeze. Angajamentele sale politice, pacifismul, stângismul, anti-americanismul sunt conforme cu scopurile sale. Toate astea nu sunt un sindrom, așa că trebuie să ne uităm altundeva, la copilăria lui traumatică de copil abandonat și ajuns pe străzi.”
Patrick Lemoine