Galben

„Chiriță închiriase un Opel Insignia gri perlat de la aeroport. Era cea mai scumpă mașină din listă, vreo șaizeci și cinci de euro pe zi, dar cine se uită la bani? Credea sincer că asta e singurul mod în care poți să te întorci cu demnitate în țară. Dacă l-ar fi întrebat cineva de ce și-a ales mașina, urma să spună că e exact ca aceea pe care o are acasă și nu vrea să compromită confortul femeii lui.

Mergea doar cu patruzeci de kilometri peste limită și simțea cum îi transpiră buza de sus. Îi forfotea stomacul de la cafea, mâncare nu a putut deloc să bage în gură. A tras pe dreapta la prima benzinărie și l-a golit complet, apoi și-a luat o Cola că-i scăzuse energia. Lidia își rodea cuminte pielițele, de unghii nu s-ar fi atins nici moartă. Le făcuse la salon cu patruzeci de euro, că odată faci cunoștință cu mama soacră cumnații.

Zeci de kilometri distanță, Neluța era singură în mașină și căuta Trinitas. Îi vuiau în cap ca vântul într-o casă părăsită o grămadă de gânduri păcătoase, care o făceau să-i fie rușine de ea, de nemulțumirea ei de femeie simplă de la țară: degeaba s-a măritat, degeaba a făcut trei copii, dacă la înmormântarea lui taică-su tot singură e. Știa că cineva tot o să-o întrebe unde e Victor, ce treabă a avut de nu e cu ea, să o consoleze, să le zică o vorbă bună, să-i mai vadă pe-aia micii ai Ilincai, să mângâie cățeii și pisicile, să vadă răsadurile, să mănânce colivă ca să se întâlnească cu mortul pe lumea ailaltă.”