Recurs la trecut (jurnal sucit)

„Experimentul literar este una dintre comorile incontestabile ale literaturii moderne care nu se mai cramponează de șabloane și de clișee. Scriitorii contemporani au mișcarea desăvârșită a gândului și pot opera cu tot ce înseamnă emoție, traumă, reziliență. Descătușarea de acea rușine seculară este unul dintre marile avantaje pe care le explorează reprezentanții de pe arena literară română modernă. În această ordine de idei, scriitoarea Ioana Bena în volumul «Recurs la trecut (jurnal sucit)» reușește să creeze un monolog consistent prin prisma experimentală a narațiunii, trecând dintr-o paradigmă a gândurilor proprii în sfera colectivului emoțional. Scris în nota jocului de conectare între trecut și prezent, volumul ne-o aduce în prim-plan pe Oana, o femeie convingătoare, cu emoții pe care și le definește și le trăiește la intensitate maximă, așa cum îi stă bine unei soții/iubite/mame, roluri care se amestecă într-o cavalcadă inedită. Ce mi-a plăcut în mod special este naturalețea cu care reușește să ne descrie imagini vizuale foarte pregnante, să ne poarte printr-un periplu imaginar cu punți directe spre vremuri apuse și prezente. În egală măsură, mi-a plăcut firescul din această spovedanie pe care autoarea o ticluiește în fața propriei sale istorii. «Sucirea» din jurnal este mai degrabă o buclă senzorială, un soi de revenire și de mișcare printre amintiri, drum deloc ușor de făcut. Ioana Bena este sinceră cu cititorii săi, nu are necesitatea afirmării prin snobism, ceea ce, din perspectiva mea, este un mare succes și o reușită pe măsură, în condițiile în care majoritatea autorilor contemporani «păcătuiesc» cu asta. «Recurs la trecut» este o mostră elocventă și consistentă că literatura română modernă are suficientă personalitate, grație și consistență, ceea ce vine, în mod clar, să elimine tiparul eronat al perisabilului în spațiul literar contemporan. Dacă sunteți în căutarea unei scriituri inedite, frumos conturate, foarte organice, atunci ați dat exact peste ceea ce trebuie. Ioana Bena face nu doar un recurs la trecut, dar ne invită să distingem între amintire și trăire, fără pic de reproș.”

„Dacă toate lebedele sunt albe, a mea e neagră. Dacă toate pisicile doar aleargă după șoareci, a mea zboară. Dacă toate cărțile din lume se fac din cuvinte, a mea se face din cioburi de suflet. Asta e Ioana! N-ai ce-i face...”

„O îmbinare unică de trăiri închipuite cu reale («Numai simțurile par garantul realității, dară ele sunt ne-înțelegătoare si ne-știutoare de sine»). Șir continuu de trăiri emoționale, timpul asociat cu gândul, recursiv... Amestec de povestiri vii, unele hazlii, unele triste, descriind și stârnind un amestec de emoții... O jonglerie de cuvinte care, în acest mozaic, se potrivesc, cad acolo unde le e locul... «Și este ceva – în afară de dragoste – care te mai învie?» Sentimentală, cu umor, cu lacrimi, cu râsete, în acest puzzle... Abilitate în amestecul de povestiri, modul în care se succed e aidoma unor vise... și nu știi dacă le-ai avut tu sau le-ai citit... dacă le-ai citit, te-au făcut părtaș la ele.... Măiestrie în poetica cuvintelor, subtilitate în aceasta jonglerie a lor... Uneori trebuie să recitești ca să înțelegi bine, doar este un «Jurnal sucit»... dar asta e o plăcere... Autoarea este scriitoare? Daca nu, ar trebui să fie!”