Descriere produs
Întocmită, din document și sentiment, cartea prezintă frumoasa poveste a oraşului dintre 1512 şi 1947, spusă de Gheorghe Parusi cu ajutorul cronicilor şi tipăriturilor pe care le-a antologat, precum şi cu sute de imagini evocatoare şi istorii care ţin de propria lui viaţă.
De la curiozitatea pentru orice formă de spectacol – aceea care îi făcea, la 1632, pe bucureşteni să se suie cu copiii « pă garduri, de să uita cum să bate războiul » lui Matei Basarab mai jos de Plumbuita (zice cronica lui Radu Popescu) – la uşurinţa cu care întîmpinăm abuzurile negustorilor străini – astfel încît « în casa cea mai modestă, ca şi în palatul cel mai somptuos, de la vlădică pînă la opincă, din duşumea pînă-n tavan, din tălpi pînă-n creştet nu poţi găsi un pat, un pahar, un scaun, un şervet, o cizmă, o căciulă care să nu fie adusă gata din străinătate. În ţara cînepii sacii şi sfoara
le cumpărăm de la nemţi ! » (spune Ion Ghica în 1875).
Amatorii de nostalgii şi realiştii găsesc aici deopotrivă argumente pentru lehamitea sau amorul lor de Bucureşti.
Detalii produs
Autor: Gheorghe Parusi
Cărți Non-ficțiune >> Cărți Științe umaniste >> Cărți Istorie
Speciale >> Cărți literalmente cu greutate
Speciale >> Cărți despre București