Limbajul poeziei scaldice

Poezia scaldică a Scandinaviei medievale s-a constituit ca manifestare textuală a unei sensibilităţi ce a premers formulărilor de ordin teoretic. Există în poezia scaldică o sugestie a simplităţii prin formă şi metaforă care, pentru un locuitor al Scandinaviei anului 1000, se coagula în imagini simple ale miturilor şi legendelor esenţiale. Această imagine simplă se cere recuperată şi pe-acest traseu interpretativ se înscrie cartea Flaviei Teoc. Noutatea acestui proiect este dată şi de particularităţile tematice şi discursive, într-un cadru conceptual construit prin intermediul dialogului dintre literatură, istorie, mitologie şi filosofia religiei. Depăşind graniţele dintre literatură, ideologie, istorie, antropologie, volumul urmăreşte recuperarea unei perioade aurorale din poezia scandinavă, în care războinicii şi scalzii contribuiau împreună la construirea unei civilizaţii unice, cea a nordului medieval. Volumul analizează două sute de ani de poezie scaldică, începând cu anul 1000, până la redactarea Eddei în Proză de către Snorri Sturluson, în preajma anilor 1230. Sinteză structurală între tradiţii şi forme narative, Limbajul poeziei, tratatul de poetică medievală interpretat de Flavia Teoc, se pretează şi la o analiză din perspectivă naratologică, pe care autoarea nu se sfieşte să o abordeze, îmbinând în abordarea sa modele, tehnici narative, arhetipuri şi mituri. Obiectivul lucrării este, aşadar, să evidenţieze şi să formuleze o poetică în poemele scalzilor reprezentativi în perioada vikingă a civilizaţiei scandinave.