Descriere produs
Cărți, bibelouri, obiecte de artă, telefoane IPhone, haine, mașini, muzică, păpuși, mobilă și chiar natură. Dacă ești ca majoritatea oamenilor, la un moment dat în viața ta te vei trezi bucurându-te de o relație de iubire cu un anumit lucru care îți aduce fericire, alinare sau împlinire. Cum se face că simțim atât de frecvent o pasiune intensă pentru obiecte? Ce spune această tendință despre noi și despre societatea în care trăim?
În Lucrurile pe care le iubim, dr. Aaron Ahuvia prezintă descoperiri uimitoare care demonstrează că suntem mult mai puțin „raționali” decât credem, atunci când vine vorba despre posesiunile și hobbyurile noastre. În realitate, avem relații pasionale cu lucrurile pe care le iubim, iar aceste relații sunt acționate de influențe adânc înrădăcinate în cultura și biologia noastră. Unele dintre pasiunile noastre sunt bruște, obsesive și efemere; altele sunt aventuri fidele, pe viață. Unele se termină trist: ne transformăm în colecționari compulsivi sau preferăm să distrugem obiectele, decât să le dăm altcuiva. Și, pe măsură ce tehnologia avansează și creează dependență din ce în ce mai mare, ajungem ne întrebăm: este oare posibil ca viața noastră să devină în așa măsură dominată de legăturile emoționale pe care le avem cu lucrurile, încât să ne pierdem interesul pentru ceilalți oameni?
Plină de studii fascinante de caz, analize științifice și perspective asupra vieții noastre într-o lume materialistă, Lucrurile pe care le iubim oferă o înțelegere cu adevărat originală și revelatoare a iubirii pentru obiecte și lucruri inanimate, precum și a modului în care relațiile noastre cu acestea ne pot îmbogăți și îmbunătăți viața.
RO-KIT. Identitate românească în 50 de componente / Romanian identity in 50 components (Ediție bilingvă) (2015) ,
Dieta care nu te înfometează. Cum să slăbești în mod științific și să te menții suplu pentru totdeauna (2013) ,
Mormântul lui Iisus și al familiei sale (2021) ,
Sinele vindecător (2022) ,
Atomic Habits. O cale ușoară și eficientă de a-ți forma obiceiuri bune și a scăpa de cele proaste (2019) ,
Masajul terapeutic (2019) ,
Autentic (2019) ,
Secrete de mămici (2020) ,
Obiceiuri mici, schimbări mari (2020) ,
În jurul lumii în 60 de secunde (2020) ,
Detalii produs
Autor: Dr. Aaron Ahuvia
Ilustrator: Alexe Popescu
Traducător: Otilia Tudor
Titlu original: The Things We Love: How Our Passions Connect Us and Make Us Who We Are
ISBN: 978-606-789-398-4
Copertă: Paperback brosat
Număr pagini: 352
Limbă: Română
Dimensiuni: 13x20 cm
Hârtie: 80g/m
Editura: Lifestyle
Teme: identitate, iubire, pasiune
Opinii editoriale
„Iubirea este sentimentul care ne păstrează sănătatea și speranța în mijlocul unei lumi pline de haos. Aaron Ahuvia scrie atât de frumos despre această minunată stare a ființei noastre și toate manifestările ei! Citiți și învățați despre felul în care iubirea pe care o purtați lucrurilor vă încorsetează și vă otrăvește sinele!”
Philip Kotler, părintele marketingului modern și autorul cărții Managementul marketingului„Tonul colocvial al autorului face ca rezultatele numeroaselor sale cercetări să fie amuzante și pe înțelesul tuturor. Cartea asta provocatoare e ușor de iubit.”
Publishers Weekly„Oamenii cheltuiesc deseori bani pe lucruri, în căutarea fericirii, însă asta le lasă deseori un sentiment de neîmplinire. Lucrarea dr. Ahuvia cuprinde cercetări de psihologie socială, neuroștiințe, afaceri și tehnologie, care ne ajută să explorăm iubirea pe care o simțim pentru lucruri, ca să ne putem ancora în relații semnificative cu noi înșine și cu ceilalți. O lectură plină de înțelesuri.”
Jennifer Aaker, General Atlantic Professor, Stanford University