Comunicare și etică în domeniul tehnico-militar

Ființa umană și, implicit, lumea au evoluat odată cu evoluția formelor comunicării și a limbajului, cu dezvoltarea limbii, vorbirii și, mai ales, a scrierii. Consemnarea faptelor, ideilor, trăirilor echivalează cu accederea la nemurire, prin urmare, omul a căutat întotdeauna o modalitate de a-și lăsa amprenta și de a crea punți, ceea ce încercăm să facem cu toții, într-un fel sau altul.

Individul își coagulează identitatea și își desăvârșește personalitatea și caracterul în raport cu alteritatea, cu celălalt, interlocutorul său, cel care îl determină să se deschidă înspre exterior și să comunice. Astfel, comunicarea ajunge să fie percepută drept centrul cunoașterii, al culturii și comportamentului social. Comunicând ne integrăm în societate și ne afirmăm existența, devenim cu adevărat oameni și ajutăm la dezvoltarea lumii prin deschiderea de noi perspective și ancorarea în limbaj.

Miza comunicării și a transmiterii de informație era, și este în continuare, și aceea de a surprinde adevărul prin toate mijloacele posibile, și de a reda faptele în așa fel încât acestea să devină repere din generație în generație și să construiască realitatea. Preluăm și noi dezideratul de mai sus ca idee tutelară a lucrării noastre.