Tramvaiul 13

„După douăzeci de ani și mai bine, iată-l pe Constantin Arcu punându-l din nou în scenă pe Oreste, celebrul său erou din Faima de dincolo de moarte (2001).

Din nou în scenă e doar un fel de a spune, căci e vorba, în fapt, despre descendenții săi, ceea ce nu înseamnă că am avea de-a face cu o cronică de familie. Dar oricât de mult un aer fantast și straniu acoperă întâmplările, în Tramvaiul 13 cu o cronică avem totuși de-a face: cronica unei lumi în derivă. O faună, din vremea pandemiei, sordidă în chiar esența ei, în care se mișcă secretari de stat și avocați, directori generali și miniștri, însă peste care plutește, într-o istorie complicată (ca viața însăși), aburul incompetenței, corupției, imposturii, infracționalității și, peste toate, al alcoolului.

Oricât de mult am fi tentați până spre sfârșit să credem că tramvaiul 13 e o proiecție eliadescă, Sodoma și Gomora, ca o amenințare în surdină, care nu poate fi scoasă din țesătura însăși a societății, chiar există. Apariția finală a unui vizionar - cum altfel decât burlesc? - nu face decât să distrugă orice speranță. Totul e o pecete a răului. După mai multe cărți de memorii despre lumea largă, iată-l pe Constantin Arcu întorcându-se, ficțional, acasă. Era să spun: Bine te-ai întors în infern! Dar e cu adevărat realitatea un infern? Ceea ce supraviețuiește oricărui verdict moral e finalmente viața însăși. Aceasta e miza celui mai recent roman semnat de Constantin Arcu.” - Mircea A. Diaconu