Sundial

Bogdan Tiutiu este unul dintre acei privilegiaţi care – even though the whole world is burning, vorba lui W.S. Merwin – păstrează o cheie (tot mai) rară de acces la fragmentele de întuneric şi linişte ale muntelui. Centrifugală prin gesticulaţia neo-hippie sau new-new-age, poezia lui este, însă, acaparată centripetal de o viziune a localizării. De aici senzaţia persistentă că acest poet vine să reprezinte prea puţin vizitata geografie sub-montană a oraşelor mici transilvane. Fără emfaze, cu o atenţie idiolectală bine susţinută pe tot parcursul volumului, Sundial reuşeşte să re-creeze distanţele şi ecourile unui loc identificabil şi preţios.  (Andrei Doboș)