TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Vespasian V. Pella - Reper românesc în dreptul internațional
Vezi
galerie

Vespasian V. Pella - Reper românesc în dreptul internațional

de Aurora Ciucă

Titlu apărut în colecția Variae la Hamangiu

Id: #381164

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
 

Descriere produs

Între dreptul internațional penal și Vespasian Pella este o relație de sinonimie aproape perfectă – munca lui Vespasian Pella și ideile sale se identifică profund cu ceea ce înțelegem în prezent prin dreptul internațional penal.


Cu totul inovator pentru vremea sa, proiectul său de căpătâi, o curte penală internațională cu caracter permanent, a devenit realitate decenii mai târziu, când, în 1998, Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale a intrat în vigoare. Piatra de temelie fusese pusă, încă din perioada interbelică, de Pella, care a crezut cu încăpățânare și viziune în idealurile unei lumi fără impunitate și fără victime lipsite de speranța că li se va face dreptate pentru ororile suferite. Pella a crezut că nu poate fi pace dacă nu se face dreptate, exact așa cum azi „no peace without justice” este ceea ce ghidează lupta împotriva impunității pentru cele mai grave infracțiuni care șochează conștiința umană. (...)


Călăuzită și inspirată de personalitatea reputatului jurist și diplomat român, diplomația română a fost profund implicată în proiectul Curții Penale Internaționale, idee pe care a susținut-o și promovat-o cu tărie. Astăzi, România susține fără ezitare activitatea acestei instanțe internaționale și principiile pe care se fundamentează și care o călăuzesc. Curtea Penală Internațională face parte integrantă din lupta imensă pe care umanitatea o are de dus în apărarea păcii și securității internaționale și a idealurilor sale. Aceasta luptă este pariul omenirii cu ea însăși, pe care umanitatea nu îl poate pierde. Pentru acest ideal a militat Pella, iar numele îi va rămâne legat de acest ideal, atâta timp cât obiectivul fundamental al păcii va fi urmat.


Salut, așadar, prezentul demers publicistic al doamnei profesor Aurora Ciucă, dedicat complexei, amplei și variatei activități a lui Vespasian Pella în domeniul dreptului internațional penal, dar nu numai. Cu dedicare, atenție spre detaliu și pasiune, acest volum prezintă elocvent imensul efort al distinsului diplomat, jurist și profesor român – de la demersurile sale pentru recunoașterea răspunderii penale internaționale a statelor la scoaterea în afară legalității internaționale a actului de agresiune, de la codificarea dreptului internațional penal la promovarea asiduă a conceptului Curții Penale Internaționale, de la mai puțin cunoscutele contribuții ale sale privind reprimarea pirateriei la promovarea drepturilor femeilor și copiilor și chiar la susținerea idealurilor de unificare europeană.


Sunt convins că acest volum va reprezenta un nou reper important în cunoașterea personalității remarcabile a lui Vespasian Pella și a contribuțiilor sale fundamentale la dezvoltarea dreptului internațional”. - Profesor dr. Bogdan Aurescu, (fragmente din Prefața acestui volum)

extinde
 

Detalii produs

Autor: Aurora Ciucă

Data apariției: august 2021

ISBN: 9786062717957

Copertă: Paperback

Număr pagini: 220

Limbă: Română

Dimensiuni: 14,5x20,5 cm - A5

Hârtie: 80g/m

Editura: Hamangiu