Scrisori către Genica Athanasiou

Un volum inedit de scrisori de dragoste și de revoltă, care ne invită în intimitatea unuia dintre cei mai controversați reprezentanți ai avangardei: Antonin Artaud

În Scrisori către Génica Athanasiou, fiecare epistolă conține o variațiune pe tema iubirii pe care Antonin Artaud i-a purtat-o celei care i-a fost muză și parteneră. Cu un profil ce se conturează în absență, aceste scrisori ne-o dezvăluie pe actrița Génica Athanasiou, pe numele adevărat Eugenia Tănase, căreia Artaud îi încredințează propria viață interioară, cu tumultul și derapajele sale – rețeaua absconsă a minții sau sentimentul separării sufletului de corp –, dar și imagini exterioare, care îi amintesc de frumusețea ei olimpiană  – o lună crescută deasupra apelor, ca o floare imensă de lumină bolnavă, o mică plajă răcoroasă din Cavalaire-sur-Mer, caramelele de la Lutetia, marea, cu imensitatea ei maladivă.

Însă nevoia de a fi înțeles, iritarea de a nu fi înțeles, reproșurile, exigențele formulate uneori cu blândețe, alteori cu violență ne vorbesc mai ales despre chinul unui om închis în propriul absolut, preocupat constant de o comunicare pe care nu o poate înfăptui așa cum ar vrea.

Dedicată oamenilor mileniului al treilea, captivi în epoca tehnologiei, această corespondență reprezintă nu doar expresia unei pasiuni explozive, care împrumută, în decursul a două decenii, mai multe măști – obsesie, recunoștință, mânie, renunțare –, ci și un document psihologic, clinic, am putea spune, căci Artaud descrie cu o luciditate șocantă suferințele nesfârșite ale trupului și spiritului său.

Génica Athanasiou, pe numele adevărat Eugenia Tănase, s-a născut în București, în anul 1897. În 1919, a plecat la Paris ca să studieze actoria, iar din 1920 a devenit membră a trupei Atelier, înființată de Charles Dullin. Dintre cele mai importante apariții amintim rolul din spectacolul Antigona, după un scenariu de Jean Cocteau, și pe cel din La Coquille et le Clergyman, considerat primul film suprarealist din istoria cinematografică, după un scenariu de Antonin Artaud. A avut o carieră prolifică atât în teatru, cât și în film, iar figura ei ne este cunoscută astăzi prin portretele realizate de Man Ray, prin scrisorile pe care Antonin Artaud i le-a adresat sau prin filmele în care Jean Grémillon a distribuit-o în rol principal: Maldonne și Gardiens de phare. S-a stins din viață în anul 1966, la Lagny-Sur-Marne.

„Nu poți să te îndoiești de faptul că îmi pasă de tine, că toată viața mea se agață de răsuflarea ta și că există în ființa mea dreptul de a alege, dreptul organic de a te alege. Și pentru tine sunt, fără îndoială, ceea ce nu o să mai pot fi vreodată pentru altcineva, și nu fiindcă obișnuința mă împinge înspre tine, ci fiindcă m-ai dezgolit o dată pentru totdeauna și m-ai făcut să vin spre tine cu strămoșii mei, la fel cum tu însăți ai venit spre mine cu toată viața ta. Nu e vorba numai de încredere, ci și de identitate, de respirația comună a sufletului și a minții. Vezi și simți toate astea, totuși mă constrângi.”