TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Puterea gândului NI-MIC-PUTERG-15-N-001
Puterea gândului
Vezi
galerie

Puterea gândului

de Milton Cameron

Id: #247845

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
 

Descriere produs

TRANSFORMAȚI-VĂ GÂNDIREA PENTRU A VĂ TRANSFORMA VIAȚA!

Sunt sigur că nu-i chiar prima oară când auzi de "puterea gândului". Ia adu-ți tu aminte de cărțile și basmele copilăriei, de zâne bune și vrăjitori haini, de câte erau ei în stare, tocmai cu puterea asta, a gândului. Ei, sigur, mai aveau ei și alte alea cu care te dădeau gata și pentru care îi invidiai. Gata însă cu poveștile, ești om în toată firea, iar chestiile alea, din copilărie, ai început oricum să le cam dai uitării. Da, știu, altele ai acum pe cap, ambiții, de ce nu, dar și frustrări, din păcate.
Vestea bună e că, de vrei să-ncerci s-o scoți la capăt cumva, să cauți să-ți împlinești visurile sau să-ți învingi temerile și, la drept vorbind, atitudine asta ușor defetista, prin care ai ajuns să blestemi întâmplarea, norocul, soartă, pe fiecare în parte sau pe toate la un loc, răspunsul ți-e cum nu se poate de mai la îndemână. E chiar în ține însuți, în ceea ce în atâtea rânduri ai auzit că s-ar numi ba "gândire pozitivă", ba "puterea subconștientului", ba "psihologie dinamică", ba "miracolul gândirii", ba "vizualizare creativă". Oricum s-ar numi ea, este vorba de automobilizare, de asumare a responsabilităților propriei vieți și a situațiilor în care te trezești prins, a evenimentelor în care ești angrenat, căci, oricât ar fi de tentant să te plasezi sistematic în postură de victimă a destinului și de, ia fii tu sincer, comod, soluția este să aduni toate elanurile din ține și curajul, pe care poate că uitasei că-l mai ai, să te mobilizezi și să ataci partitură responsabilității, a constructivei implicări. Este și ceea ce-ți propune cartea lui Milton Cameron, căi și metode simple, dar eficiente, prin care să-ți dozezi eforturile, să introduci rigoare în optimizarea potențialului, să te plasezi într-o ipostază pe care, mai în glumă, mai în serios, aș îndrăzni s-o plasez pe undeva pe la mijocul drumului dintre poantă-parabolă de-a "trage totuși un loz" și aceea a adagiului "nosce te ipsum".


BAZELE GÂNDIRII POZITIVE (A fi și a deveni; Analizarea gândurilor; Evaluarea propriilor valori; Modificarea gândirii; Asimilarea ideilor noi; Transformarea angoasei în succes; Atragerea prosperității; Protejarea sănătății; Un program de șapte zile; A acționă într-un fel și a aștepta cu totul altceva; Curățenia);

RUGĂCIUNEA ȘI GÂNDIREA POZITIVĂ (A te ruga lui Dumnezeu: mijlocul suprem; Rugăciunea tradițională; Rugăciunea de izbăvire; Rugăciunea contemplativă; Rugăciunea științifică; Convingerea subconștientului);

ALTE TEHNICI (Folosirea creativității că sprijin al gândirii; Trucuri pentru folosirea mai eficientă a minții; Concluzii).



Alte titluri pentru MiltonCameron (autor):
Puterea gândului (2021) ,
extinde
 

Detalii produs

Autor: Milton Cameron

Data apariției: 2015

ISBN: 978-973-748-909-8

Copertă: Paperback brosat

Număr pagini: 204

Limbă: Română

Dimensiuni: 13x20 cm

Hârtie: 80g/m

Editura: Niculescu

Milton Cameron
Milton Cameron
Autor

Milton Cameron este autorul a numeroase alte carti din domeniul psihologiei, pri...

vezi autor