Oricât mi-aş dori, nu am ocazia să stau în fiecare zi de vorbă cu oamenii care au făcut istoria şi nici măcar cu cei care au scris-o. Mă mulţumesc cu amintiri, biografii sau cărţi de cercetare. Asfel că apariţia unui interviu cu Neagu Djuvara nu putea decât să mă bucure, iar entuziasmul meu s-a dovedit justificat pentru că discuţia dintre cei doi istorici nu îţi lasă doar gustul profund al auten...
Ceea ce atrage prima dată la această carte este titlul cu adevărat lung și neobișnuit. Apoi coperta – simplă, elegantă, oarecum copilăroasă. Iar apoi, în momentul în care începi să citești, cartea însăși. “Extraordinarul voiaj...” este un roman ridicol (într-un sens bun) și extraordinar, genul de aventură la care se gândesc copiii atunci când se joacă, plină de obstacole, dar și cu rezolvări pe mă...
Dacă am fi fost obligați de soartă să sugerăm un titlu volumului de versuri al domnului Baghiu, primul lucru care ne-ar fi venit în minte ar fi fost Minitratat de autodisciplină pentru că un asemenea concept cutreieră volumul, lunecând fie adânc în șaua textului, fie stându-i semeț împotrivă. Autodisciplina limbajului, autodisciplina stărilor experimentate de cititor se însăilează una în alta după...
Scris pe două planuri, unul al prezentului şi celălalt al trecutului, un trecut sumbru de care protagonistul ajunge să se simtă deposedat din cauza unei amnezii, ultimul roman al lui Lucian Dan Teodorovici este aşa cum îl aşteptăm. Cu acea „coloana vertebrala” de care au nevoie romanele bune pentru a-l prinde pe cititor, a-l scoate din găoacea sa şi a-l preda unei lumi noi, una ficţională. Mate...
Puţine scrieri filosofice au dat naştere unor interpretări atât de diverse precum a făcut-o Tractatus-ul. De la lectura în cheie analitică şi în spiritul Cercului de la Viena pe care l-a şi stimulat până la interpretări mistice şi chiar de natură cabalistică, spectrul exegezelor pare de necuprins. Cu siguranţă, dimensiunea ambiguităţii sporeşte o dată cu observaţia că nici Bertrand Russell nu a re...
Un cuplu din Oslo, anii ’90 (dar, până la urmă, atemporal și ageografic), inventează un nou joc cu care să-și ostoiască plictiseala. Dar oare e de ajuns? Ar fi fost vreodată? Romanul înainteză cu pas rapid, își dă personajele peste cap, conversația laconică adâncește și mai mult diferențele dintre ei, iar, până la final, multe-multe lucruri rămân fără răspuns sau vreo intenție de a le lămuri. Citi...
Kon-Tiki, deopotrivă numele unui important zeu polinezian, este şi numele unei plute din trunchiuri de balsa*, construite asemeni vechilor “pae pae”, folosite în deplasările indigenilor din insulele Pacificului, în urmă cu peste 1500 de ani. Un grup de cercetători norvegieni refac o călătorie transoceanică, care a reprezentat migraţia unor populaţii din America de Sud spre Est, adică Polinezia...
John Green, autor american contemporan, scrie despre şi pentru adolescenţi, fără a cădea în clişee, în drăgălăşenii ieftine, ajungând să impresioneze cititori de toate vârstele. Povestea lui Hazel, o...
Bartleby & Co e un mic desert literar, dar și o meditație serioasă despre amurgul scrisului. Protagonistul-narator pornește într-o aventură prin istoria literaturii căutînd cazurile de sinucidere literară, de autori care au spus ”prefer să nu” scrisului. Vom întîlni pe parcurs o mulțime de detalii inedite despre scriitori mai mult sau mai puțin cunoscuți: Kafka, Hugo von Hofmanstal, Rimbaud, Josep...
Tower scrie firesc, simplu, fără prea multă maşinărie stilistică. Sunt proze de circa 10-25 de pagini, despre relaţii de familie şi schimbări în viaţă. Deprimante, ratate, pline de eşecuri şi boacăne, personajele lui Wells Tower sunt un soi de pleavă a societăţii americane, indivizi care, oricât s-ar strădui nu prind mai nimic din visul de succes al reclamelor. Relaţiile se destramă de la sine, p...
