Așa cum unora le place mâncarea, mie îmi place să citesc.

 Iau cel puțin trei mese pe zi, din care una conține sigur ficțiune de calitate. În funcție de zilele săptămânii și de poftă, mă înfrupt cu lucrări științifice sau cărți de parenting, pentru că am un proaspăt comesean care se cere inițiat în arta „gurmandismului literar“.
Lucrările de filosofie, istorie, psihologie și antropologie sunt plăcerile mele secrete. Încerc să citesc cât mai mult, pentru că-mi place să mă țin în formă - totuși am o fizionomie și o pereche de ochelari de întreținut - și pentru că cititul nu îngrașă. 
Papilele mele gustative răspund pozitiv la o gamă extrem de variată de ingrediente literare, însă sucul meu gastric se pricepe cel mai bine să digere două specialităţi: relativitatea ontologiei cuantificaţionale în filosofia analitică şi atacul Corpului 56 Panzer asupra flancului Armatei sovietice 38 din ziua de 19 august 1941.

Gurmandul din mine poate lăsa impresia că are dublă personalitate, dar pentru că gusturile nu se discută și pentru că natura este darnică, oferind o infinitate de senzații și emoții, trebuie să admit că sunt un aventurier în marea carte de bucate a scriiturii de pretutindeni.

Domenii de interes: literatură universală, istorie, filosofie, parenting.

Ultimele articole

Epoca inocenţei

06 Iunie, 2017

Omenirea se află în faţa unei curse de cucerire a spaţiului. De data aceasta, planeta pentru care se luptă marile puteri din viitor, China şi SUA este Marte, iar cele două ţări nu vor precupeţi niciun efort pentru a-şi declama forţa şi capacitatea de a revoluţiona omenirea. Însă drumul către Marte este pavat cu diferite interese, iar pe Pământ încă mai sunt multe miliarde de oameni care se înmulţe...

O sută de rochii

06 Aprilie, 2017

Wanda Petronski vine în fiecare zi cu o rochie albastră spălăcită, iar colegii râd de ea pentru că le povesteşte despre cele o sută de rochii pe care le are acasă perfect aranjate în dulap. Fiica auto...

George şi miraculosul său medicament

06 Aprilie, 2017

Roald Dahl poate fi amuzant, caraghios, plin de idei năstruşnice şi inteligente, dovadă a unei creativităţi fără margini sau toate la un loc. Unele poveşti care ne-au fermecat precum Matilda, Danny, c...

Copacul minciunilor

06 Aprilie, 2017

    Nu ştiu ce e mai important la Copacul minciunilor, care dintre ideile, caracteristicile sau acţiunile poveştii au făcut din acest roman unul câştigător al premiului Costa Book of the Year, nu doar al Costa Book Award for Children’s Book în 2015 şi tind să cred că întreaga complexitate greu de descris şi de explicat este responsabilă pentru faptul că romanul lui Frances Hardinge ajuns şi va urc...

Dă mai departe

06 Aprilie, 2017

Dă mai departe este un bun exerciţiu pedagogic. În fapt, la finalul cărţii chiar sunt trecute câteva sugestii pentru profesori perfect aplicabile şi care pot sta la baza unor proiecte care nu vor avea...

Războiul care mi-a salvat viaţa

06 Aprilie, 2017

Numărându-se printre câştigătorii Schneider Family Book Award, un premiu ce se acordă autorilor sau ilustratorilor care reuşesc să descrie într-un mod artistic şi profund experienţele copiilor cu diza...

Din capul meu

06 Aprilie, 2017

Câştigătoare a Josette Frank Award (premiu numit Children’s Book Award până în 1996 şi acordat cărţilor care dezvăluie modalităţi optimiste şi realiste de a rezolva problemele complexe din lumea copii...

Ținutul țânțarilor

06 Aprilie, 2017

Deşi este un roman de debut, Ţinutul ţânţarilor este o carte surprinzător de proaspătă, serioasă, tristă şi amuzantă pe alocuri şi mai ales una care propune un personaj principal pe care ajungi vrând-nevrând să îl îndrăgeşti pentru naturaleţea şi normalitatea sa, pentru calităţile şi defectele pe care le are până la urmă orice adolescent şi mai ales pentru tăria şi puterea cu care reuşeşte să facă...

Zgomotul timpului

06 Aprilie, 2017

Tânărul compozitor Șostacovici a intrat în atenția marelui Stalin. După ce a fost ridicat în slăvi datorită Cântecului Contraplanului, coloana sonoră a filmului Contraplanul, acesta se trezește cu interzicerea operei Lady Macbeth din Mtensk care este, conform Pravda, brambureală în loc de muzică. Zăpăcit de normele stricte ale partidului, de cenzură și de epurările care se fac peste noapte, compoz...

Omul de zăpadă

27 Martie, 2017

Sunt povești despre care nu poți să vorbești întrucât îți răpesc cuvintele. Aceste gen de povești nu mor niciodată pentru că nu se uită vreodată și traversează generații pentru a ferici la nesfârșit n...

1 2 3 4 5 6 7 ... 73

Urmărește-ne pe Facebook