Wanda Petronski vine în fiecare zi cu o rochie albastră spălăcită, iar colegii râd de ea pentru că le povesteşte despre cele o sută de rochii pe care le are acasă perfect aranjate în dulap. Fiica autoarei arată într-un cuvânt de încheiere a cărţii că mama sa a scris O sută de rochii ca o consecinţă a propriei experienţe din şcoala primară făcută în timpul primului război mondial când nu a putut să îşi ajute colega săracă ce venea mereu la şcoală cu aceeşi rochie şi care era, pentru asta, batjocorită de colegii săi. “Mama n-a uitat-o niciodată pe fetiţa cu care colegii se purtaseră atât de urât. Ştia cum e să fii copil sărac, să-ţi fie frig toată iarna şi să porţi hainele care-i rămân mici surorii. Dar era acesta un motiv suficient să necăjeşti pe cineva sau să fii necăjit? Era corect să te joci cu sentimentele cuiva care era diferit de tine?”
O sută de rochii a primit Newberry Honor în anul 1945 şi a devenit un clasic al literaturii pentru copii. O cartea de mici dimensiuni, dar de o profunzime impresionantă, o carte sobră, atentă, concisă, o carte ca o mărturisire şi ca o adâncă părere de rău.
