Sunt povești despre care nu poți să vorbești întrucât îți răpesc cuvintele. Aceste gen de povești nu mor niciodată pentru că nu se uită vreodată și traversează generații pentru a ferici la nesfârșit noi și noi copii.
Omul de zăpadă este o astfel de poveste.
Este o poveste în fața căreia alte cuvinte pălesc.
Dar poți să-ți dai seama cât de mult s-ar putea să-ți placă dacă-ți aduci aminte emoțiile pe care le aveai când ningea afară și abia așteptai să ieși ca să faci un om de zăpadă. Mirosul zăpezii, frigul înțepător din degete și de pe obraji, durerea care însoțea căldura ce se reinstaura în corp, goana disperată după morcovi, nasturi, ceva de pus pe capul omului de zăpadă, bețele de pus în mână... Dacă toate aceste lucruri îți spun ceva, atunci cartea de față îți va rămâne pe veci lipită de suflet și-ți va aduce în fața ochilor acel om de zăpadă purtător al tuturor amintirilor extraordinare de care am pomenit mai sus...