Așa cum unora le place mâncarea, mie îmi place să citesc.

 Iau cel puțin trei mese pe zi, din care una conține sigur ficțiune de calitate. În funcție de zilele săptămânii și de poftă, mă înfrupt cu lucrări științifice sau cărți de parenting, pentru că am un proaspăt comesean care se cere inițiat în arta „gurmandismului literar“.
Lucrările de filosofie, istorie, psihologie și antropologie sunt plăcerile mele secrete. Încerc să citesc cât mai mult, pentru că-mi place să mă țin în formă - totuși am o fizionomie și o pereche de ochelari de întreținut - și pentru că cititul nu îngrașă. 
Papilele mele gustative răspund pozitiv la o gamă extrem de variată de ingrediente literare, însă sucul meu gastric se pricepe cel mai bine să digere două specialităţi: relativitatea ontologiei cuantificaţionale în filosofia analitică şi atacul Corpului 56 Panzer asupra flancului Armatei sovietice 38 din ziua de 19 august 1941.

Gurmandul din mine poate lăsa impresia că are dublă personalitate, dar pentru că gusturile nu se discută și pentru că natura este darnică, oferind o infinitate de senzații și emoții, trebuie să admit că sunt un aventurier în marea carte de bucate a scriiturii de pretutindeni.

Domenii de interes: literatură universală, istorie, filosofie, parenting.

Ultimele articole

Cazemata

27 Martie, 2017

Cazemata este un roman de debut impresionant, surprinzător ca realizare prin modul în care subiectul cărţii, viaţa banală a unui mic cartier din Constanţa anilor ’90-2000, se îmbină cu un adevărat realism magic care ne aminteşte de cel al marilor scriitori. Pe scurt, în termenii autorului, romanul reprezintă “explozia unei supape magice într-un mediu profan”. În termeni cinematografici, Cazemata p...

În căutarea lui Audrey

01 Februarie, 2017

Cunoscută publicului român pentru romanele chick lit de succes pe care le-a publicat, Sophie Kinsella se avântă în zona YA, iar colecţia Junior a editurii Polirom alege să îşi facă debutul cu romanul acesteia. Pe lângă faptul că YA este un tip de literatură pe care am ales să îl urmăresc din ce în ce mai atent datorită anvergurii pe care a luat-o şi pe lângă curiozitatea de a vedea cât de fericită...

Hendrik de Mol și planeta de aur

01 Februarie, 2017

Hendrik de Mol trăiește într-un muzeu de jucării împreună cu bunicul său. Lui Hendrik îi este frică de spații deschise și nu a părăsit niciodată casa, strecurându-se prin tunele săpate de bunicul Martinus. Hendrik de Mol își petrece majoritatea zilelor având grijă de jucăriile din Muzeu și jucându-se cu ursul Berend. Însă, într-o noapte, o un schelet malefic cunoscut drept Calavera dă iama în muze...

Sosirea

01 Februarie, 2017

Se spune că o imagine face cât o mie de cuvinte. Este un clișeu, dacă mă întrebați pe mine, la îndemâna oricărui om sărac în exprimare. Însă Shaun Tan nu este deloc un om cu un vocabular sărac, acest lucru văzându-se, culmea, tocmai din desenele cu care alcătuiește povestea unui emigrant ce fuge din țara natală pentru a-și salva familia și viitorul acesteia.    Povestea în imagini pe care o alcătu...

Fantasticele cărți zburătoare ale dlui Morris Lessmore

01 Februarie, 2017

Domnul Lessmore iubește cărțile. Le iubește atât de mult încât trece pe hârtie până și viața sa. Însă poveștile au întotdeauna o parte mai puțin plăcută, astfel o furtună îl zboară pe domnul Lessmore într-un loc necunoscut unde descoperă o casă plină de cărți zburătoare.     „Fiecare poveste este importantă” spune domnul Lessmore, iar această observație este cheia cărții lui William Joyce. Chiar d...

Lindbergh

01 Februarie, 2017

Invenția capcanei mecanice de prins șoareci nu este deloc o veste bună pentru neamul șoricesc. Un chițăitor mic, dar cu un curaj imens decide să urmeze calea semenilor săi către America, pământul libe...

Crăciunozaurul

01 Februarie, 2017

O poveste care mi-a adus aminte de Miracolul de pe strada 34, ce pare mai degrabă desprinsă din filme decât scenariu pentru un viitor film, Crăciunozaurul are toate calităţile, dar şi toate defectele pe care le aduce cu sine faptul de a fi “cinematografică”. Pe de o parte va fi cu siguranţă pe placul copiilor, lucru esenţial de altfel, pentru că nu îmi pot închipui un copil căre să nu aprecieze o...

Dosarul clopoţeilor de Crăciun

01 Februarie, 2017

S-au întors, în sfârşit, cei 5 detectivi aerieni - Marlău, Gesicaflecer, Bolumbo, Scupidu şi Şerloc şi era şi firesc, pentru că ce altceva ar putea face în vacanţa de iarnă decât să mai rezolve un caz complicat şi vital pentru oraşul lor. De data asta cineva reuşeşte să ascundă cei 3000 (nu unul, nu cinci, ci trei mii) de clopoţei adunaţi de autorităţile oraşului pentru a împodobi părculeţul de Cr...

Cartea năsoaselor

19 Ianuarie, 2017

Un basm modern, o fantezie pentru adulţi, improvizaţie pentru adolescenţi, sute de instrumente bine acordate cântând la maximum o piesă hazlie, o comedie absurdă cu Larry Davis şi Hugh Laurie, un exer...

Fetiţa căreia nu-i plăcea numele său

19 Ianuarie, 2017

Colecţia Junior a editurii Polirom a debutat cu câteva noi apariţii sau reeditări din zona YA (14+) care vor fi cu siguranţă şi pe bună dreptate apreciate de cititori. La fel ca aceştia şi eu voi aşte...

1 ... 3 4 5 6 7 8 9 ... 73

Urmărește-ne pe Facebook