TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei

Autori \ Marina Almășan
Vezi toate produsele

Vezi toate produsele

Marina Almășan este un cunoscut om de televiziune, însă cariera ei ascunde şi numeroase antecedente în ale scrisului. În studenţie a fost, timp de trei ani, redactor-şef la revista Academiei de Studii Economice, iar întreaga perioadă pre-decembristă a fost marcată de multiple colaborări la presa vremii: revistele Viaţa studenţească, Scânteia tineretului, Contemporanul, Urzica, precum şi de numeroase premii literare. După decembrie '89, deşi a fost aproape în totalitate absorbită de televiziune, a continuat să cocheteze cu scrisul.

Dincolo de numeroase scenarii pentru filme documentare şi show-uri de televiziune, în 2004 publică un volum pentru copii - Cele şapte păţanii ale lui Victoraş. În perioada 2008-2010, deţine o rubrică permanentă în ziarul Adevărul de duminică, intitulată "Destăinuiri". Din toamna anului 2011, acceptă propunerea omului de afaceri timişorean Georgică Cornu, de a susţine o rubrică permanentă în săptămânalul acestuia, Mehedinţeanul. Are 40 de apariţii în această publicaţie, rubrica intitulându-se Insomniile Marinei. La sugestia cititorilor săi, se decide să adune toate aceste apariţii într-o carte, propunând-o prestigioasei Edituri Leda, din cadrul Grupului Editorial Corint, care acceptă cu plăcere această provocare. Cele 40 de eseuri se adresează unui segment extrem de larg de cititori. Ele reprezintă, în fapt, gândurile vedetei TV, legate de diverse aspecte ale vieţii de zi cu zi.