Gabriel Dimisianu (n. 25 ianuarie 1936, Brăila) este unul dintre cei mai importanţi şi longevivi critici literari ai ultimei jumătăţi de veac. Absolvă cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii Bucureşti în 1958 (Secţia limbă şi literatură română). După absolvire este corector, iar apoi redactor la Gazeta literară, al cărei redactor-şef adjunct devine în 1968. Ocupă aceeaşi funcţie o scurtă perioadă la revista Amfiteatru, după care se dedică României literare, al cărei slujitor de nădejde devine şi unde ajunge redactor-şef adjunct, iar apoi director-adjunct. Debutează în Gazeta literară, pentru ca ulterior să publice articole critice, recenzii şi cronici în Contemporanul, Luceafărul, Flacăra, Convorbiri literare, Steaua, Ramuri şi, evident, România literară, unde prezenţa lui este cea mai vizibilă. Maeştrii lui întru critică sunt Eugen Lovinescu, Şerban Cioculescu, Vladimir Streinu, Pompiliu Constantinescu şi Perpessicius. Se arată preocupat îndeosebi de proza timpului său, fără să-i ignore însă pe clasici. Debutează în volum în anul 1966. Scrie prefeţe la volume de Titu Maiorescu, Ion Ghica, Ion Creangă, I.L. Caragiale, G. Călinescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Tudor Arghezi, Camil Petrescu, Mircea Eliade, Pompiliu Constantinescu etc. Păstrează în tot ce scrie un ton cumpătat, de om căruia îi displac războaiele şi execuţiile critice. Este laureat a mai multe premii literare (Premiul pentru critică şi istorie literară al Uniunii Scriitorilor, Premiul „Titu Maiorescu“ al Academiei Române, Premiul Asociaţiei Scriitorilor Români etc.).
Cărţi: Schiţe de critică (1966), Prozatori de azi (1970), Valori actuale (1974), Nouă prozatori (1977), Opinii literare (1978), Lecturi libere (1983), Introducere în opera lui Constantin Negruzzi (1984, ediţia a doua, 2007), Subiecte (1987), Repere (1990), Clasici români din secolele XIX şi XX (1996), Lumea criticului (2000), Amintiri şi portrete literare (2003, ediţia a doua, 2004), Fragmente contemporane (2004).
