Inteligenţa socială
de Daniel Goleman
Titlu apărut în colecția Seria de autor Daniel Goleman la Curtea Veche
Descriere produs
Avem un instinct al supraviețuirii, dar, de asemenea, unul al altruismului. Am fost învățați că viața e o luptă, dar natura favorizează mai degrabă relațiile pozitive. Iar compasiunea vindecă într-un fel în care medicina încă nu o poate face. Acestea, și multe altele, sunt veștile bune pe care ni le aduce Daniel Goleman. Dar, ne avertizează el, așa cum relațiile sănătoase acționează asupra corpului nostru într-un mod benefic, cele nesănătoase ni-l otrăvesc. Iar autorul, jurnalist pe teme științifice, recompensat cu numeroase premii, ne asigură că nu e vorba de o metaforă, ci de realitate. Emoția negativă a celuilalt se ia, întocmai ca răceala și poate avea consecințe dăunătoare.
Teza principală a lui Goleman este că inteligența socială nu este un simplu derivat al inteligenței generale, ci, mai degrabă, este exact invers. Mințile oamenilor își pot sincroniza activitatea, nu doar prin comunicare verbală, iar funcționarea mecanismelor cerebrale susține acest proces. Ținând cont de acest fapt, trebuie să regândim tot ce înseamnă relație interumană, spune Goleman.
Demonstrația lui include exemple de o extraordinară diversitate: de la relațiile interfamiliale și cele dintre mamă și copil, până la cele dintre medici și bolnavii incurabil, atingând subiectul stereotipurilor sociale, al rasismului și al reintegrării sociale a infractorilor. Mesajul său este unul profund umanist și optimist.
Emoţiile distructive (2014) ,
Emoţii vindecătoare (2013) ,
Forța binelui (2015) ,
Leadership (2016) ,
Ce înseamnă să fii un lider bun (2017) ,
Creierul și inteligența emoțională (2018) ,
Inteligenţa emoţională (2018) ,
Însușiri modificate (2018) ,
Inteligenţa emoţională în Leadership (2019) ,
Mindfulness (2019) ,
Detalii produs
Titlu original: Social Intelligence. The New Science of Human Relationships
ISBN: 978-606-44-0092-5
Copertă: Paperback brosat
Număr pagini: 576
Limbă: Română
Dimensiuni: 15,5x22 cm
Hârtie: 80g/m
Editura: Curtea Veche
Cărți Non-ficțiune >> Cărți Lecturi motivaționale >> Cărți Dezvoltare personală
Cărți Non-ficțiune >> Cărți Lecturi motivaționale >> Cărți Psihologie practică
Speciale >> Cărți literalmente cu greutate
Din blogul Cartepedia
,,SQ înseamnă inteligența socială și indicele acesteia. Dezvoltarea se produce atunci când ne înțelegem sentimentele, așadar, când ne cunoaștem. Despre reacțiile pe care le avem față de ceilalți și desp......“
citește mai mult