Simbolizarea și actele simbolice
de Jacques Salomé, Bollud-Valeria Salomé
Titlu apărut în colecția Arta comunicării în relații la Herald
Descriere produs
„Tărâmul simbolurilor este plin cu multe povești pe care le poți auzi doar cu acea parte din tine care uneori nici nu poate fi pusă în cuvinte. Simbolul este parte a realității noastre invizibile, este instrument și cale de vindecare, este apropiere și sens, mai ales atunci când vizibilul pare haotic, contorsionat sau neînțeles.
Metoda ESPERE® pune actul simbolizării în miezul intervenției sale, ca tehnică pivot, în jurul căreia se poate articula întregul proces de conținere, clarificare și vindecare. Simbolizarea unei nevoi neîmplinite, a unei dorințe neauzite, a unui gând neacceptat, a unui gest nepotrivit, a unui mesaj tulburător sau a unei emoții copleșitoare permite crearea unei distanțe de observare, de mânuire, de înțelegere și asumare a unui conținut aparent incongruent cu ceea ce cred că sunt, la acel moment. În egală măsură permite oferirea unui spațiu de manifestare netăgăduită, o manifestare care să nu destabilizeze, ci care să construiască, să aducă sens și întregire.
Cartea aceasta este un astfel de spațiu în care imposibilul devine posibil prin simbol, în care greul devine mai ușor printr-un obiect. În care nespusul, nevăzutul, netrăitul îndrăznesc să se arate, să fie, să devină, să ne transmită mesajele autenticului din noi. Numeroasele exemple, mărturii și povești care se regăsesc în acest volum, însoțesc călătoria spre împrietenirea noastră cu simbolul, spre o ascultare de sine plină de bunavoință și toleranță, spre găsirea unui drum către ceea ce sunt cu adevărat, dar poate încă nu îndrăznesc să fiu.
Ca cititor al acestei cărți, trăiesc deopotrivă smerenia omului care a înțeles că a-ți găsi propria cale, a-ți întâlni propria ființă este cea mai implinitoare experiență umană, iar simbolul este unul dintre instrumentele cele mai la îndemână pentru acest proces. Îmi doresc ca această carte să deschidă în fiecare dintre noi bucuria de a ne întâlni, de a ne recunoaște în felul nostru diferit și unic de a fi, de a ne cuprinde în brațele propriei tandreți, de a ne arăta în darul nostru cel mai prețios: acela de a fi!” - Psih. clinician Daniela Nicoleta Dumitrescu, Președinte IFER – Institutul de Formare și Educare Relațională
Ce-ar fi dacă ne-am inventa propria viaţă? - Ed. a III-a (2023) ,
Un strop de eternitate (2018) ,
Mami, tati, mă auziți? (2019) ,
Vorbeşte-mi, am atâtea să-ţi spun (2019) ,
Curajul de a fi tu însuţi (2019) ,
Dacă m-aș asculta, m-aș înțelege (2019) ,
Ce-ar fi dacă ne-am inventa propria viaţă? (2020) ,
Întâlniri cu femei-fântână (2020) ,
Cum să ne mărturisim iubirea (2020) ,
Singurătatea în doi nu e pentru noi (2021) ,
Detalii produs
Autor: Jacques Salomé, Bollud-Valeria Salomé
Traducător: Gabriel Doru Avram
Titlu original: Un chemin de vie - Des actes symboliques pour la construction de soi
ISBN: 978-973-111-928-1
Copertă: Paperback brosat
Număr pagini: 176
Limbă: Română
Dimensiuni: 13x20 cm
Hârtie: 80g/m
Editura: Herald
Teme: identitate, suflet