TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Securitatea (1948-1989). Monografie (Vol.2) 978-606-537-664-9
Securitatea (1948-1989). Monografie (Vol.2)
Vezi
galerie

Securitatea (1948-1989). Monografie (Vol.2)

de CNSAS

Id: #433998

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
 

Descriere produs

„Mâna înarmată a dictaturii proletariatului”, „Sabia și scutul” regimului, organul mereu „treaz în orice moment, în orice loc s-ar găsi” . Acestea au fost apelativele prin care chiar unul din cei mai importanți oameni ai regimului, de după 1965, Vasile Patilineț, desemna Securitatea – o instituție a cărei existență numără 41 de ani și care a avut perioade în care personalul său a depășit cifra de 22.000 de oameni.

 

Volumul de față, al doilea din seria celor trei dedicate monografiei Securității, reprezintă continuarea proiectului de cercetare al colectivului din cadrul Serviciului Cercetare Editare al C.N.S.A.S. concretizat, în primă fază, cu apariția, în 2016 a unui prim volum. Acesta a cuprins o prezentare sintetică a predecesorilor instituționali ai Securității, a evoluției structurii organizatorice, dar și o analiză a subordonării interne și externe a Securității. De asemenea, au fost evidențiate relațiile cu celelalte structuri de forță ale regimului comunist din România (Miliția, Trupele de Securitate, Justiția, Sistemul penitenciar și Ministerul/Departamentul Cultelor) dar și colaborarea cu instituții similare din alte state socialiste.

 

Liviu Marius Bejenaru, Liviu Țăranu

extinde
 

Detalii produs

Autor: CNSAS

Coordonator: Liviu Ţăranu, Liviu Marius Bejenaru

Data apariției: noiembrie 2023

ISBN: 978-606-537-664-9

Copertă: Paperback brosat

Număr pagini: 498

Limbă: Română

Dimensiuni: 17x24 cm - Academic / X4

Hârtie: 80g/m

Editura: Cetatea de Scaun