Secrete și minciuni în psihoterapie

„Știam că, dacă aduceam vorba despre asta, sfârșeam prin a vorbi toată ședința pe această temă sau, cel puțin, ea ar fi fost în mintea terapeutei. Mi-am privit autovătămarea ca pe o extensie a celorlalte probleme mai largi pe care voiam să le discut... Simțeam că dacă am fi discutat mai mult despre asta, am fi alergat după potcoave de cai morți. Am înțeles de ce făceam ceea ce făceam, dar voiam să vorbesc despre lucruri mai importante." Pentru această clientă, autovătămarea reprezenta un buton roșu, ce putea distrage atenția și care ar fi împiedicat-o să abordeze „problemele mai adânci", aflate în spatele depresiei sale și a comportamentului de autorănire.”

„A vorbi sincer și deschis despre sex și sexualitate nu este întotdeauna simplu, atât pentru terapeut, cât și pentru client. Deseori, acest lucru presupune dezvățarea unor interdicții impregnate profund, precum și a unui sentiment puternic că, procedând astfel, sunt nesocotite regulile societății. Putem înțelege de ce evitarea pe de-a-ntregul a acestor subiecte în terapie reprezintă, adesea, varianta mai simplă sau, aparent, chiar necesară. Și, cu toate acestea, capacitatea de a vorbi liber despre o parte a vieții atât de profund personală și cu o influență atât de puternică poate avea un efect eliberator, o modalitate de a integra acele aspecte ale sinelui ce se simt rușinate atunci când sunt privite prin ochii unei alte persoane.”