Muzeul convorbirilor întrerupte

„Cartea Andei Docea are candoarea și franchețea unui jurnal. O călătorie de la tinerețe la maturitate, în care și așteptările și înfrângerile și amorurile și despărțirile au locul lor. Căci, până la urmă, nu destinația e importantă, ci drumul parcurs. Colecția de „senzații și sentimente” cu care funcționează viața. Poate că uneori pare desuet să faci inventarul iluziilor, dar fără ele rămâne din nou prea puțin. Toate telefoanele așteptate și toate convorbirile întrerupte sunt urmele legăturilor și apropierilor din care suntem făcuți. Caldă, umană, nesofisticată, „mărturia” Andei Docea te face să nu te simți singur într-o lume din ce în ce mai formatată.”

„Anda Docea este poetă, adică simte, gândește, vede, suferă, îmbătrânește, iubește, întinerește și așa mai departe (tot mai departe, foarte departe) poetic. Poetă fiind, ea face schimnări, din despărțiri, din convorbiri telefonice întrerupte, din singurătate, din cofetării, din amintiri, din amnezii și din oamenii întâlniți pe drum poezie. „Prezentul e foarte lung”, scrie într-un poem Anda Docea și deodată, deodată ca la Cehov, rămâi cu inima deschisă, fiindă exact așa e. Așa e – fiind tot ce avem, prezentul e foarte lung. Cartea Andei Docea, ca toate cărțile bune, e despre dragoste, sfârșit și tot ce urmează după.”