TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei

Autori \ Mihai Mănescu
Vezi toate produsele

Vezi toate produsele

MIHAI MĂNESCU este scenarist, producător, specialist în comunicare. A absolvit UNATC în 2007 și a obţinut doctoratul în cinematografie și media în 2011. Predă scenaristică la Universitatea Hyperion de peste 10 ani, cursurile sale fiind influenţate de principiile călătoriei eroului create de renumitul profesor de mitologie Joseph Campbell, a cărui carte Eroul cu o mie de chipuri a tradus-o în 2013. În paralel cu cariera de povestitor, Mihai Mănescu a căpătat o vastă experiență în ONGurile din România, dar și în industria tehnologiei, acolo unde colaborează cu Oveit, o companie de software pentru experiențe live cu sediul în S.U.A. Din 2022 este membru fondator al Asociației Susțin.org, o organizație nonprofit, care ajută alte ONGuri în dezvoltarea campaniilor de fund­raising și comunicare. Este, de asemenea, membru al Asociației „De Basm“, Asociația scriitorilor pentru copii și adolescenți din România. A debutat în volum cu cartea Copacul dorințelor: Amintiri din copilărie (Humanitas Junior, 2022), născută din scenariul filmului omonim, semnat împreună cu Matei Dima și Andrei Huțuleac. Povești despre speranță, cea dea doua carte a sa, face parte dintro campanie de conștientizare a nevoii de îngrijiri paliative implementată de Susțin.org, sprijinită de UP România și Humanitas Junior, în beneficiul Fundației HOSPICE Casa Speranței.