TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei

Colecţii \ Înțelepciunea inimii
Vezi toate produsele

Înțelepciunea inimii Vezi toate produsele

Colecția Înțelepciunea Inimii reunește texte tradiționale, preponderent din spațiul islamic (de limbă arabă și persană), fie aparținând în mod direct nucleului inițiatic al acestei tradiții, care este sufismul, fie împărtășind cu acesta același „duh”.

Tradiția sufi (tassawuf) este o tradiție a Inimii (qalb), în accepțiunea de centru al ființei, ca element mediator și transcendent al binomului inimă (în sensul comun de sediu al emoțiilor) și minte (intelect).

Pentru a sensibiliza pe cel ce urmează să recepteze învățătura ei, această Cale utilizează adesea și unele metode de trezire a sufletului, accesibile teoretic oricui, conform pregătirii inițiatice și nivelului de trezire interioară, metode care țin de artă, precum poemul mistic, muzica și dansul inițiatic.

Dincolo de limitarea în cadrul dogmatic al vreunei religii, sufismul este o cale a deschiderii universale către Înțelepciune și Iubire, a întâlnirii dintre suflet și suflet în liniștea cea de dincolo de minte, în căutarea desăvârșirii.