Regenerarea organelor

Atunci când ne gândim la moarte, ne gândim la ceva definitiv, un mister pe cât de întunecat, pe atât de nepătruns, cel puţin cu raţiunea umană. Şi totuşi, nimic în natură nu se naşte pentru a muri, ci pentru a renaşte. Ciclul vieţii şi al morţii se repetă la infinit în tot ceea ce ne înconjoară: apusul e urmat de răsărit, sămânţa înmormântată târziu în toamnă răsare verde primăvara, pulsaţiile emise la moartea unei stele expulzează materie care va forma viitoarele generaţii de corpuri cereşti. Viaţa se află în Om de la însufleţirea materiei, iar moartea de la Cădere. Cel mai preţios, dar şi cel mai greu blestem, se înlănţuie inexorabil, însă acest lucru asigură mersul înainte. În fiecare moment noi murim şi renaştem câte un pic. Se pot, aşadar, organele regenera? Da, în fiecare secundă mor şi se nasc părticele minuscule de ficat, pancreas, inimă, piele, creier... Este acesta un miracolul? Este un firesc al Creaţiei, care e în continuă devenire, transfigurare și alchimizare. Miracolul este ca noile celule să fie întotdeauna superioare celor care au murit, eliberate de furia, tristeţea, ura, frica şi boala celor de dinaintea lor. Suntem aceiaşi şi totuşi mereu alţii pe Drumul nostru către Desăvârşire, parcă nici nedându-ne seama când anume lutul se transformă în Lumină.