Înțelepciunea psihopaților

Optimismul extrem este o marcă distinctivă a psihopaților, ei fiind mereu în stare să întoarcă până și cea mai păcătoasă situație în favoarea lor. Mânat de curiozitate, Dutton începe un periplu amplu și epuizant între cele mai cunoscute laboratoare psihologice, închisori de maximă securitate, tribunale și birourile luxoase ale diferitelor categorii de lideri. El încearcă, pe diferite căi, să pătrundă în mintea acelor oameni care și-au făcut din crimă un mod de viață, de la cei mai duri soldați din teatrele de luptă din Irak și Afganistan, până la cei mai periculoși criminali din cel mai bine păzit spital de psihiatrie din regatul britanic. La urma urmelor, sugerează psihologul, diferența între aceste categorii, și multe altele – chirurgi, manageri, violatori, brokeri, escroci de anvergură, politicieni, preoți carismatici – este de grad, nu de esența.

 

De-a lungul analizelor sale, Dutton subliniază ideea că megalomania, caracteristică psihopaților, se înrudește îndeaproape cu setul de trăsături atât de recompensate și prețuite în societatea capitalistă a zilelor noastre. El face apel la un studiu amplu, din 2005, care compară profilele liderilor din zona afacerilor cu acelea ale unor criminali internați sub pază strictă. Rezultatul este uimitor: se pare că trăsăturile psihopatice – precum farmecul superficial, egocentrismul, independența exacerbată și atenția extrem de concentrată – se regăsesc mult mai frecvent în sălile luxoase de ședințe decât în celulele cu gratii în care sunt ținuți criminalii. Diferența – căci o diferență trebuie să existe, nu-i așa? – rezidă în context, în mediul în care au fost încurajate să se dezvolte aceste abilități: social sau antisocial. Evident, pe măsură ce parcurgi cartea lui Dutton, ajungi să te întrebi dacă nu cumva ar fi mai bine (și mai ieftin!) ca, pe viitor, multinaționalele să își organizeze recrutările de personal în  preajma închisorilor, nu prin universități. În aceeași ordine de idei, e greu de spus care perspectivă pare mai „încurajatoare”: scena în care Dutton ține în palme creierul unui criminal în serie și constată că nu există nicio diferență notabilă între acesta și creierul meu sau al tău, sau studiul care ajunge la concluzia că, în ultimii 30 de ani, abilitatea tinerilor de a empatiza cu semenii s-a redus cu mai bine de 40%...

 

Aceasta nu este, în mod necesar, o concluzie pesimistă. În condițiile în care apostolul Pavel însuși, ba chiar și marii maeștrii budiști, au certe trăsături psihopatice, înseamnă că fiecare dintre noi mai are o șansă!