Lucrurile merg bine, însă conducerea companiei devine tot mai dificilă. Paradoxal, exact ceea ce ți-a adus succesul la început poate ajunge acum să te țină pe loc. După trei ani petrecuți într-o corporație, Tessa decide să își dea demisia și să lanseze ARIA, propriul său start-up. Deși povestea este fictivă, ea se bazează pe peste zece ani de cercetare și experiențe reale din întreaga lume.
Prin aventura ei, vedem cum o afacere trece prin trei etape critice de evoluție:
- Explorează (Nail it): În jungla lumii start-upurilor, Tessa se confruntă cu dileme esențiale: cum să supraviețuiești cu puțin, care este problema reală a primilor clienți, ce merită construit și cu cine.
- Construiește (Scale it): Pe muntele scalării, Tessa învață despre eficiență, echilibrul dintre standardizare și flexibilitate și, mai ales, pe cine să angajeze și pe cine să lase în urmă.
- Navighează (Sail it): Pe oceanul corporativ, Tessa devine liderul unei companii stabile, dar mai puțin inovatoare și, ca mulți fondatori, se întreabă dacă a venit timpul pentru o nouă aventură.
„Cititorul de semne” te ajută să descoperi unde te afli și încotro te îndrepți, să te adaptezi la fiecare nouă etapă și să identifici oamenii potriviți care să îți fie alături, înainte de a te pierde sau de a repeta aceleași greșeli. La final, „Ghidul de Teren” transformă metafora într-un instrument practic, care te ajută să gestionezi dilemele, rolurile și reperele fiecărei etape. Acest volum se adresează antreprenorilor, managerilor și tuturor celor care doresc să înțeleagă mai bine parcursul unei afaceri și să găsească soluții pentru provocările întâmpinate pe drum.
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota