Opere IV. Varia

Simona Popescu, poetă, prozatoare, eseistă, este conferențiar la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti, unde, pe lîngă cursuri de istoria literaturii române (mai ales legate de avangardă și postmodernism), ține şi cursuri de creative writing. Face parte, împreună cu Andrei Bodiu, Caius Dobrescu și Marius Oprea, din Grupul de la Brașov. A publicat cinci cărți de poezie (primul, Xilofonul şi alte poeme, 1990, a fost tradus în maghiară sub titlul Xilofon, Editura Pont Kiado, Budapesta, 1998; ultimul, Lucrări în verde. Pledoaria mea pentru poezie, 2006, a fost tradus, fragmentar, în franceză şi germană sub titlul Travaux en vert. Mon plaidoyer pour la poésie la Editura PHI din Luxembourg, 2008), un roman, Exuvii (1997), ajuns la ediția a şasea (2016), tradus în poloneză, maghiară şi franceză (Wylinka, 2002; Vedlések, 2008; Non Lieu, 2016), un volum de eseuri, Volubilis (1998) și două cărți de critificțiune legate de poetul suprarealist Gellu Naum (Salvarea speciei. Despre suprarealism și Gellu Naum, 2000; Clava. Critificțiune cu Gellu Naum, 2004). A coordonat scrierea romanului colectiv Rubik (2008). În 2015 și-a publicat teza de doctorat sub titlul Autorul, un personaj.

Dan Stanciu (născut la 28 iulie 1952) – scriitor şi grafician, membru al Uniunii Scriitorilor din România, al Uniunii Artiştilor Plastici din România şi al Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România (ASPRO). Dintre cărţile sale, amintim: Imperiul simpatiei (1990), Trusa instalatorului de umbre (cu Iulian Tănase) (2006), Mergi cu alţi paşi (2007).

Sebastian Reichmann s-a născut în 1947, la Galați. Debutează în 1966 în suplimentul Povestea Vorbei al revistei Ramuri, bucurându-se de aprecierea entuziastă a lui Miron Radu Paraschivescu. În 1967 îi cunoaște și se împrietenește cu Gellu și Lygia Naum. Prima sa carte, Geraldine (1969), este ținta unor atacuri orchestrate de Scânteia și Scânteia tineretului, dar este recenzată elogios de Ion Negoițescu, Radu Enescu, Ov.S. Crohmălniceanu și alții. După retragerea din librării a celei de-a două cărți, Acceptarea inițială (1971), în urma „tezelor din iulie”, emigrează și se stabilește în Franța.

Din 1975 scrie numai în franceză, iar în 1977 debutează în această limbă în revista Editurii Minuit. A publicat cinci cărți în Franța: Pour un complot mystique (1982), Audience captive (1988), Balayeur devant sa porte (2000), Le Pont Charles de l’Apocalypse (2003), Cage centrifuge (2003). După decembrie 1989 reîncepe să publice în țară: Umbletul șopârlei (1992), Audiență captivă (1999), Podul Charles al Apocalipsei (2000). În Franța a beneficiat de burse literare ale Centre National du Livre ca poet și traducător.

Este prezent în antologii prestigioase consacrate poeziei suprarealiste, cum ar fi Das surrealistische Gedicht (Bochum, 1985), precum și în numărul special al revistei Herzattacke (Berlin, 2000). A fost tradus în antologii și reviste din Anglia, Italia, Statele Unite, Grecia, Turcia și Cehia.