Sebastian Reichmann s-a născut în 1947, la Galați. Debutează în 1966 în suplimentul Povestea Vorbei al revistei Ramuri, bucurându-se de aprecierea entuziastă a lui Miron Radu Paraschivescu. În 1967 îi cunoaște și se împrietenește cu Gellu și Lygia Naum. Prima sa carte, Geraldine (1969), este ținta unor atacuri orchestrate de Scânteia și Scânteia tineretului, dar este recenzată elogios de Ion Negoițescu, Radu Enescu, Ov.S. Crohmălniceanu și alții. După retragerea din librării a celei de-a două cărți, Acceptarea inițială (1971), în urma „tezelor din iulie”, emigrează și se stabilește în Franța.
Din 1975 scrie numai în franceză, iar în 1977 debutează în această limbă în revista Editurii Minuit. A publicat cinci cărți în Franța: Pour un complot mystique (1982), Audience captive (1988), Balayeur devant sa porte (2000), Le Pont Charles de l’Apocalypse (2003), Cage centrifuge (2003). După decembrie 1989 reîncepe să publice în țară: Umbletul șopârlei (1992), Audiență captivă (1999), Podul Charles al Apocalipsei (2000). În Franța a beneficiat de burse literare ale Centre National du Livre ca poet și traducător.
Este prezent în antologii prestigioase consacrate poeziei suprarealiste, cum ar fi Das surrealistische Gedicht (Bochum, 1985), precum și în numărul special al revistei Herzattacke (Berlin, 2000). A fost tradus în antologii și reviste din Anglia, Italia, Statele Unite, Grecia, Turcia și Cehia.
