TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Un plan atât de bine pus la punct CS-STU-UPADBP-18-N-001
Un plan atât de bine pus la punct
Vezi
galerie

Un plan atât de bine pus la punct

de Stelian Țurlea

Id: #254814

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
 

Descriere produs

O tânără cade de la etajul al șaptelea al unui bloc, trece prin coroana bogată a unui copac, sfâșie copertina unui restaurant și se prăbușește pe asfalt. Intră în comă. Mai înainte, de la acea adresă fusese primit un apel care anunța un viol. A fost sinucidere sau cineva a aruncat-o pe tânără de la fereastră? În timp ce doctorii se străduiesc să-i salveze viața, mai vechile noastre cunoștințe, inspectorul Victor Stamate și adjunctul său Petruș pornesc într-o cursă contracronometru să afle ce s-a întâmplat cu adevărat și să-l prindă pe agresor. Rând pe rând, personajele intră în scenă dezvăluind detaliile unei povești sordide despre dragoste, prietenie, invidie și alegeri greșite. Un nou page-turner cu deznodământ neașteptat, marcă înregistrată a lui Stelian Țurlea.

extinde
 

Detalii produs

Autor: Stelian Țurlea

Data apariției: iunie 2018

ISBN: 978-606-8959-15-3

Copertă: Paperback brosat

Număr pagini: 136

Limbă: Română

Dimensiuni: 13x20 cm

Hârtie: 80g/m

Editura: Crime Scene Press

Teme: moarte

 

Opinii editoriale

„Există multă actualitate în romanele sale, dar nu atât de multă încât să le transforme în romane de actualitate. Stelian Ţurlea ştie să vadă, dar ştie şi să viseze sau să se joace. I se potriveşte o formulă inventată de dizgraţiatul (azi) Roger Garaudy: un realism neţărmurit. În romanele sale vedem lumea de azi aşa cum este şi, în acelaşi timp, aşa cum ar putea să fie, dacă am încerca să trăim mai frumos.”

                                                                                    

Alex Ștefănescu

„Dacă aş scrie acum o panoramă a prozei noastre de azi, l-aş înscrie pe Ţurlea, în ciuda varietăţii deconcertante a temelor sale, la realismul pragmatic. Se simte la tot pasul în naraţiunile sale pulsaţia scenariului, propensiunea filmică a subiectelor, cadrelor, ritmului, pe scurt : a stilului. Este oarecum vecin cu realismul cotidian şi cu cel satiric, uneori şi cu cel psihologic, însă prefer să îi spun „pragmatic” tocmai din pricina accentului pe vizualitatea exemplară, cu valenţe educative, adică.”

Dan C. Mihăilescu

„Îmi pare că Stelian Țurlea e unul dintre cei mai buni autori români de literatură polițistă. Avantajul lui e că știe să fie și scriitor, nu numai autor de romane polițiste.”

Michael Haulică

Cărţile lui Stelian Ţurlea transmit o anumită prospeţime, pentru că scriitorul nu ezită să treacă dintr-o obsesie literară într-alta, fără redundanţe şi reveniri amăgitoare. Poveştile lui sunt cele ale actualităţii, în care tronează strategic suspansul şi misterul.”

Marius Miheț
Stelian Țurlea
Stelian Țurlea
Autor

Stelian Țurlea (n. 1946) a urmat studii de filologie și filosofie la București,...

vezi autor