Transparența

„Unul dintre cel mai bune romane, de departe cel mai bun dintre cele apărute în ultima vreme, Transparența m-a fermecat printr-un discurs care amintește de romanele lui Th. Mann. Iar, printre multele episoade care mi-au rămas în minte, este cel despre falsificatorii lui Vermeer. Povestea, relatată cu pasiune, cu înfrățire chiar, din perspectiva lui Vancu, el însuși personaj, produce un transfer de exuberanță asupra auditoriului, cei doi studenți, care sunt personajele principale. Ceea ce este uluitor în episodul acesta este modul subtil în care exaltarea povestitorului intră pervers în sângele celor doi. Pasiunea nu are limite tematice, iar cea transmisă epic este simpatetică. Episodul se încheie cu o scenă de dragoste, iar protagoniștii, preluând tonul pasiunii de-a povesti și implicit de-a susține o cauză, se iubesc în acea noapte ca și cum și-ar salva viețile, ca și cum actul de iubire însuși ar fi venit cu acea cantitate de adevăr care revelează falsul. De câte ori mă voi uita la un tablou de Vermeer o să-i văd și pe falsificatori și pe Vancu povestind cu exuberanță, dar și pe cei doi tineri care fac din iubire calea cea mai scurtă spre adevărul care contează: pasiunea.”