Ticălos la patru ace

A început ca o dimineață obișnuită în tren. Când deodată m-am trezit că mă uit vrăjită la tipul care stătea de partea cealaltă a culoarului. Urla în telefon de parcă ar fi fost stăpânul lumii. Cine-și închipuia ticălosul ăsta la patru ace că este… Dumnezeu?
De fapt, chiar arăta ca un zeu. Asta e faza.
La stația unde trebuia să coboare, s-a ridicat brusc și a dispărut. Lăsându-și telefonul în tren.
Aș fi putut să mă uit la toate fotografiile din el și să sun la unul dintre numere.
Aș fi putut să păstrez telefonul bărbatului misterios zile în șir – în cele din urmă însă, mi-am luat inima în dinți și m-am hotărât să i-l înapoiez.
După ce am străbătut orașul până la compania lui șmecheră, a refuzat să mă vadă.
Așa că am lăsat telefonul pe o masă în fața biroului în care se lăfăia ticălosul acela arogant.
Nu m-am așteptat să-mi scrie.
Nu m-am așteptat ca schimburile noastre de mesaje să fie atât de... incendiare.
Nu m-am așteptat să mă îndrăgostesc de el – înainte chiar să ne fi întâlnit.