Căpcăunii anonimi

[…] Atunci Marylène făcu semnul cabalistic: un deget în gură urmat de un plescăit din limbă în timp ce mâna stângă mângâie stomacul şi buzele murmură: mm, mm. Semnul de recunoaştere, parola! Asta nu putea să însemne decât un singur lucru: Marylène era căpcăună! Lui Balthus nu-i venea să creadă. Ea confirmă cu ochi strălucitori, întredeschise buzele dezvelind nişte colţi de fildeş ascuţiţi ca lama. Înţelese de ce fusese atât de tulburat văzându-i fotografia. Nemaiputând de bucurie i se aruncă în braţe. Achită nota de plată şi se grăbi să o ducă în Montmartre în ascunzătoarea lui. Diavoliţa se descurcă de minune şi se dovedi pe măsura iubitului ei: într-o clipită înfulecă doi glumeţi, nelăsând din ei decât câteva oase. Nebun de dragoste, Balthus îşi imagina deja ce pereche vor face împreună. Despre ei se va spune mai târziu: Şi trăiră fericiţi şi mâncară mulţi copii.