Omar și diavolii

„Un personaj memorabil acest Ian-Omar. Narațiunea se dezvoltă insinuind ca locul lui nu e de fapt nicăieri pe acest pământ, că patria lui și a noastră, a celor care îi citim povestea, este în altă parte. Insinuarea alunecă spre revelație, grație bolilor noastre, ale părinților și bunicilor și totodată grație istoriei. O revelație potențată de un talent poetic de excepție... Cum se întâmplă de regulă în romanele atinse de harul vizionarismului, această istorie personală tinde să dea seama de istoria unei întregi generații.” (Radu Aldulescu)

„Dan Ciupureanu «explodează» cu un bildungsroman à rebours: autofictiune crudă, nu doar lipsită de concesii pentru amorul propriu al naratorului, ci chiar înclinată spre un anumit masochism, susținută de un ritm care îți tăie respirația, poetică, însă cu un simț al grotescului ce trimite, păstrând proporțiile, la tribulațiile lui Ferdinand din Moarte pe credit, cu o tușă de candoare salingeriana și, pe alocuri, cu o încrâncenare à la Eddy Bellegueule, din fericire fără urmă de inflamare ideologică și resentimentară. Toate acestea, punctate de flashuri psihotice care te duc cu gândul la Recviem pentru un vis. Omar și diavolii are o autenticitate de brut art, fiind abia în ultima instanță și retroactiv un pariu cu literatură. Un pariu câștigat miraculos.” (O. Nimigean)