Enigma Otiliei

„Pascalopol, care lăsase în trăsură, intenţionat, pe doctorul Stratulat, se arătă în chenarul uşii, de unde, văzând pe Aglae şi lume, zise înclinându-se:
     - Bună seara, sărut mâinile, cocoană Aglae. Costache e aici? Era vorbă să meargă cu mine în oraş.
     Aglae deschise gura să vorbească, când, deodată, bătrânul strigă plângăreţ: "Aaaaaici!" şi făcu gestul de a se da jos din pat. Când însă puse piciorul pe duşumea, simţi greutate şi se lăsă iarăşi pe spate,  cu o strâmbătură.
     - Dar ce-i? Ce s-a întâmplat? se prefăcu Pascalopol, cu o vizibilă silă de a se vedea nevoit să joace comedie.
     - I-a venit rău, informă Stănică, bătrâneţe, ce vrei, congestie!
     Pascalopol sărută mâna Otiliei, care-l privea cu o mare încredere şi, liniştind-o pe aceasta din ochi, spuse:
     - Tocmai mă plimbam cu doctorul Stratulat, pe care-l cunoaşte Costache, era vorba să ne întâlnim pentru nişte chestiuni! Ce întâmplare! Îngăduiţi oare să-l aduc înăuntru?
     - L-a văzut domnul doctor Vasiliad! observă, moale şi ostil, Olimpia.
     - În niciun caz nu strică un consult mai larg. Stratulat e profesor universitar. Sper că nu vă jenează, se înclină moşierul, cu excesivă politeţe, spre doctor.”