Mama iepuroaică și bulgărele otrăvit
de Antonia Noël
Titlu apărut în colecția Comunicare psiho-socială acasă și la școală la Integral
Descriere produs
Poveștile, știm asta de acum, ne ajută să ne vindecăm, copii și adulți deopotrivă. Ele ne permit să deznodăm contradicțiile, să reparăm situațiile trăite sau să ne vindecăm rănile din trecutul sau prezentul nostru. Prin intermediul acestor istorioare, cititorul va face trecerea de la personajele implicate la propria persoană, găsind astfel rezolvarea la unele situații dificile din viața de zi cu zi.
Povestea Mama iepuroaică și bulgărele otrăvit are ca scop o dublă responsabilizare. În primul rând, este vorba de cea a părintelui/adultului, care trebuie să își asume o educație ce implică transmiterea valorilor esențiale (respect, toleranța față de semeni, lipsa judecării din perspectiva aspectului fizic etc.). Și mai apoi, cu precădere, povestea își propune să-i ajute pe cei mici să conștientizeze faptul că fie care este responsabil de ceea ce transmite (prin gesturi, cuvinte, atitudini).
Finalul trist al poveștii are ca scop conștientizarea rolului fiecărui personaj și determinarea cititorului de a găsi soluții pentru ca această tragedie să nu fi avut loc. Responsabilizarea, elementul cheie al poveștii, îl va ajuta așadar pe cititor să înțeleagă importanța fiecărui actor al comunicării, fie el cât de mic.
Prin seria Comunicare psiho-socială acasă și la școală autoarea își propune o abordare a universului emoțional cu care ne confruntăm fiecare dintre noi. Poveștile, cu scop terapeutic și relațional, pot fi tot atâtea lecții de viață, de la vârsta școlară până când devenim oameni Mari.
Șoarecele și bursucii (2016) ,
Oița veselă și blana încâlcită (2016) ,
Detalii produs
Autor: Antonia Noël
Opinii editoriale
„Povestea este concepută pentru a fi citită de către copil, sub supravegherea sau împreună cu adultul. Acest lucru asigură o receptare optimă a mesajului de către copil. Vă sugerez să citiți întreaga povestire, înainte de a începe o discuție pe marginea ei. La finalul poveștii, așteptați întrebările pe care copilul le poate avea, înainte de a le pune pe ale dumneavoastră. La întrebările adresate e bine sa reformulați, astfel încât cel mic să-și poată găsi singur răspunsul.
Fără a fi specialist în pedagogia comunicării, părintele sau adultul care acompaniază copilul în lectura acestei cărți va gasi o cale simplă și eficace de a ajunge la trăirile profunde ale copilului. El va reuși, astfel, să întrețină vie relația care-i leagă, alimentând-o cu o comunicare pozitivă.“
Antonia Noël, Consultant în Comunicare Relațională, Formator ESPERE®