Descriere produs
Nu toți supereroii poartă pelerine.
Această afirmație este exemplificată cum nu se poate mai bine prin opera lui Elzéard Bouffier, un adevărat Sisif al zilelor noastre care, prin simplitatea și bunătatea lui, dar și prin dârzenia cu care-și urmărește țelul, reușește să redea naturii și vieții o regiune pustiită din Alpii francezi, plantând sute de mii de copaci.
O poveste de neuitat despre valori umane, caracter, viață și înțelepciune, care în ediția de față este ilustrată cu imagini din filmul omonim al lui Frédéric Back, peliculă care i-a adus autorului, în 1998, premiul Oscar la categoria scurtmetraj de animație.
Cât despre veridicitatea ei, îl vom lăsa pe autor să se pronunțe:
„Îmi pare rău să vă dezamăgesc, dar Elzéard Bouffier este un personaj fictiv. Scopul meu a fost să fac copacii mai plăcuți publicului sau, ca să fiu mai precis, să fac ideea de a planta copaci mai plăcută publicului (aceasta a fost dintotdeauna una dintre ideile cele mai dragi mie). Dacă ar fi să judec după rezultate, aș zice că scopul meu a fost atins cu ajutorul acestei persoane imaginare.”
Jean Giono
Această carte a fost publicată cu susținerea Fundației Pădurea de Mâine
Frate bogat, soră bogată (2014) ,
Lista lui Sputnik, cățelul extraterestru (2018) ,
Supermașini și sunetele lor (2020) ,
Pog, străjerul casei (2020) ,
Felix și Gustav învață bunele maniere (2020) ,
Nodul tâlharului. O poveste din hanul pungașilor (vol. 3) (2022) ,
Fantomele din hanul pungașilor (Vol. 2) (2022) ,
Misterul din hanul pungașilor (vol. 1) (2022) ,
Cine a inventat, totuși, școala? (2022) ,
Detalii produs
Autor: Jean Giono
Ilustrator: Frédéric Back
Traducător: Cătălin Georgescu
ISBN: 9786069486542
Copertă: Hardcover
Număr pagini: 96
Dimensiuni: 21x28 cm
Limbă: Română
Hârtie: 80g/m
Editura: Carusel books
Teme: natură
Cărți pentru copii >> Cărți după grupa de vârstă >> Cărți pentru copii 8-12 ani
Cărți pentru copii >> Literatura pentru copii