O vară italiană

Când îi moare mama, viața lui Katy se dă cu totul peste cap. Carol i-a fost și cea mai bună prietenă, prima pe care o suna când avea o problemă, femeia care avea toate răspunsurile. De ani buni, mama și fiica plănuiau să plece într-o călătorie unică: la Positano, orașul magic vizitat de Carol înainte de a-l cunoaște pe tatăl lui Katy. Iar acum, tânăra trebuie să pornească singură spre Italia.

De îndată ce ajunge pe Coasta Amalfi, Katy e fermecată: falezele sunt spectaculoase, apele mării – de un albastru perfect, locuitorii – încântători, iar mâncarea – o desfătare. Așa că, încet, încet, simte că își recapătă bucuria de a trăi.

Până într-o zi când se întâmplă ceva imposibil: o vede pe Carol – frumoasă, bronzată și mai tânără cu 30 de ani. Astfel, în decursul unei incredibile veri italiene, Katy ajunge să o cunoască pe femeia care avea să-i devină mamă și despre care credea că știa totul.

„Încă nu pot concepe lumea fără mama, nu-mi pot imagina cum va arăta fără ea sau cine sunt în absența sa. Mi-e imposibil să înțeleg că n-o să mă mai scoată la prânz marțea, că n-o să mai parcheze în locul interzis de lângă bordură, în fața casei mele, ca să dea fuga înăuntru cu o pungă plină de minunății: cumpărături, produse cosmetice, un pulover nou pe care l-a descoperit într-un magazin de pe Fifth Street.

Nu pot să înțeleg că, dacă o apelez, telefonul o să sune și o să tot sune și n-o să mai răspundă nimeni la celălalt capăt ca să spună: «Katy, draga mea, stai o secundă! Am mâinile ude.»

Nu-mi imaginez cum mă voi împăca vreodată cu faptul că, pur și simplu, nu mai există brațele ei calde și primitoare. În care m-am simțit mereu acasă.

Vedeți voi, mama a fost iubirea vieții mele.

A fost iubirea vieții mele și am pierdut-o.“