Anne. Casa plopilor fremătători (Vol. 8, p. 2)

„Asta e una din acele zile în care oamenii simt cu adevărat că trăiesc și fiecare adiere de vânt e ca un prieten bun” sunt cuvintele prin care Anne ni se dezvăluie, o dată în plus, a fi rămas ea însăși. Aceeași pe care o iubim atât de mult și pe care ne bucurăm să o redescoperim într-un nou volum al îndrăgitei serii.

Al optulea volum din colecție este o carte pe care simți cu adevărat că o citești și fiecare personaj din bogata galerie de chipuri și tipologii conturate atât de inspirat de L. M. Montgomery îți devine într-un fel tovarăș al propriei călătorii către tine însuți.

În ultimul ei an ca profesoară la școala din Summerside, Anne „vorbește limba violetelor,” dar înțelege, în același timp, și sufletele oamenilor, adesea dincolo de cuvintele sau atitudinile de fațadă sub care aceștia încearcă să-și ascundă suferințele sau neputințele. Anne simte, zâmbește, trăiește cu adevărat Bucuria și influențează în chip hotărâtor viețile celor din jur, pe care îi tratează cu atâta delicatețe, încât reușește de fiecare dată să deschidă ușile inimilor lor.

Gemenii doamnei Raymond cu năzdrăvăniile lor, Katherine cea posacă pe care o trezește la viață, Dovie și Jarvis pe care îi ajută să să se căsătorească, micuța Elizabeth căreia îi hrănește visurile și nevoia de afecțiune, Rebecca Dew și mătușa Chatty, gazdele ei de la Casa cu Plopi, sunt doar câteva nume din lungul șir de personaje ale căror vieți se vor schimba pentru totdeauna, atinse fiind de farmecul rafinat al Annei de la Green Gables.

Alături de fiecare personaj care se perindă prin paginile acestui volum, învățăm că „nu știi niciodată ce te așteaptă după următoarea cotitură pe drumul vieții,” că „nu ești niciodată sărac atâta vreme cât iubești pe cineva” și mai ales „că toate drumurile duc către Dumnezeu.”