Cel din urmă Armaș

Cel din urmă Armaș este mai interesant din perspectivă faptului că prezintă o cronică romanțată a epocii. Aflăm așadar informații semnificative despre Junimea în care apăr personaje ca Titu Maiorescu, I.L. Caragiale și Rosetti și alții, înfățișate cititorului într-o manieră interesantă și puțin diferită de ceea cu ce este obișnuit acesta.

Acțiunea romanului este plasată între anii 1874-1878 când țara este surprina într-o perioadă de schimbare, în care oamenii au alte preocupări iar viață de la țara nu mai avea un avânt deosebit pentru aceștia. Cei mai mulți reprezentanți ai clasei sociale ilustrată în român sunt oameni cu averi mari și cu legături întinse, obișnuiți încă din copilărie cu gândul că au dreptul să facă tot ceea ce își doresc, că totul le este permis și că toate li se iartă; ei săvârșesc multe lucruri din daratnicie, doar că să arate că pot să facă chiar și dacă nu doresc. Deoarece nu au însă adevărate greutăți reprezentanții lumii burgheze, așa cum sunt văzuți de Slavici, încep să născocească unele lucruri pentru a-și face viață mai interesantă sau sunt preocupați de problemele altora pe care le discută în adevărate polemici. Se observă de altfel că scriitorul privește această lume cu un oarecare dezgust și o prezintă mai mult în părțile ei întunecoase.

Personajele apăr în român oarecum încețoșate, ele nu știu niciodată sigur ce vor, oscilează de la o un gând la altul, de la o trăire la altă, uneori pun mai presus de orice iubirea, alteori intelectul. Existența lor se risipește oarecum pe parcursul romanului, Iorgu îl ucide pe Emil într-o lupte de orgolii, fiecare considerând că face ceea ce este mai bine pentru Alină, că în final Iorgu Armaș să fie găsit mort într-o parte a pădurii din moșia să. El este surprins în degradare, într-o permanență cădere, nu mai are principii în care să creadă, educația primită este doborâta de viață trăită cu ușurință printre oameni care au alte priorități decât întemeierea unui cămin.

Slavici surprinde momente cu adevărat tragice din existența eroilor săi, reușește să pătrundă în psihicul lor și să le sondeze trăirile. Însușirea esențială a scriitorului este de a analiză iubirea, dragostea în mediul rural mai ales, acolo unde oamenii sunt mai proaspeți, mai nepătați de păcatele orașului , mai puțin predispuși parcă la aventuri efemere, „Dar Slavici nu are simțul vieții orășenesti de dincoace, pe care în fond o disprețuiește, necum vreo cunoaștere a clasei boierești. Viață burgheză însăși e înfățișată vulgar, de fapt cam în chipul cum o va înțelege și Delavrancea în scrierile incepatoare”. ( George Călinescu)