Drumul egal al fiecărei zile (Top 10+)
de Gabriela Adameşteanu
Titlu apărut în colecția Top 10+ la Polirom
Descriere produs
Distins cu Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor și Premiul Academiei, Drumul egal al fiecărei zile a fost tradus în Bulgaria, Franța și Germania.
Considerat unul dintre cele mai frumoase romane ale adolescenţei feminine, Drumul egal al fiecărei zile realizează portretul, la această vîrstă, al Letiţiei, un personaj care apare şi în alte cărţi ale autoarei (Provizorat, Fontana di Trevi). Sub şocul morţii neaşteptate a unchiului Ion, un om corect, dar resemnat cu înfrîngerea, care ţinuse locul tatălui închis din motive politice, Letiţia îşi rememorează copilăria săracă petrecută într-un sufocant oraş de provincie şi adolescenţa în căminul studenţesc bucureştean, la fel de exasperant prin lipsa intimităţii. Obsedată să nu repete ratarea unchiului, să se smulgă din monotonia vieţii într-o familie marginalizată politic şi din promiscuitatea senzualmizeră a vieţii de cămin, Letiţia se îndrăgosteşte de Petru Arcan, un ambiţios lector universitar. Roman al unei educaţii sentimentale, Drumul egal al fiecărei zile arată felul în care vieţile noastre se hrănesc din experienţele altora. Viaţa frîntă a unchiului Ion contribuie indirect la destinul tinerei femei. Autenticitatea şi concreteţea cu care Letiţia relatează faptele, gîndurile şi neliniştile ei nu îi înlătură misterul. La capătul lecturii, doar cititorul va decide dacă Letiţia Branea este puternică sau vulnerabilă, învingătoare sau învinsă.
Întâlnirea (Top 10+) (2022) ,
Întâlnirea (2013) ,
Dimineaţa pierdută (Top 10+) (2013) ,
Vară-primăvară (2013) ,
Anii romantici (2014) ,
Drumul egal al fiecărei zile (2023) ,
Provizorat (2017) ,
Fontana di Trevi (2018) ,
Dimineață pierdută (2023) ,
Dimineaţă pierdută (2019) ,
Detalii produs
Autor: Gabriela Adameşteanu
ISBN: 9789734685486
Copertă: Paperback
Număr pagini: 416
Limbă: Română
Dimensiuni: 10,6x18 cm
Hârtie: 80g/m
Editura: Polirom
Cărți Ficțiune >> Cărți Contemporane
Cărți Ficțiune >> Cărți Autori Români
Speciale >> Cărți literalmente cu greutate