TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Cei patru fabuloși și microfonul fantastic (Vol. 4) 978-606-44-1480-9
Vezi
galerie

Cei patru fabuloși și microfonul fantastic (Vol. 4)

de Cristiana Petre

Titlu apărut în colecția LitKids la Curtea Veche

Id: #430778

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
 

Descriere produs

John e cam furios de fel și intră mai mereu în belele, Paul e cuminte și își face totdeauna temele. Dar sunt cei mai buni prieteni și, împreună cu colegii lor de trupă, George și Ringo, vor cuceri culmi nebănuite ale muzicii și vor ajunge atât de cunoscuți, încât până și musculițele îi vor opri pe stradă pentru autograf. Cu un mic ajutor din partea microfonului fantastic... bineînțeles!


Deschide această cărticică despre The Beatles pentru copii și hai să ne jucăm de-a legendele rock! Ce-ar fi să ne imaginăm cum au fost cei mai cunoscuți muzicieni ai genului când erau copii, cum au pornit pe drumul spre celebritate și cum au ajuns numele lor pe buzele tuturor?! Cărticica despre cei patru fabuloși din Liverpool și neobișnuitul lor prieten, un microfon cu superputeri fantastice, este al patrulea volum din seria Tiny Rockers și vă inspiră – mari și mici – să povestiți despre rockul clasic și să vă (re)îndrăgostiți de acordurile și vocile lui celebre.

 

John are părul ciufulit, ochelari rotunzi și talent cu carul, dar din păcate e cam certat cu regulile. Sau din fericire? Căci, dacă n-ar fi ajuns din nou la director în acea dimineață mohorâtă de luni, poate că n-ar mai fi făcut cunoștință cu microfonul fantastic și superputerile lui, iar o lume întreagă n-ar mai fi fredonat până astăzi „Love, Love Me Do”, „Yellow Submarine” sau „Let It Be”. Dar John, Paul, George și Ringo au avut curaj să facă lucrurile în felul lor și, chiar dacă s-au mai ciondănit când și când, ca prietenii, tot au rămas în amintirea tuturor ca „Cei patru fabuloși”. Urmează-i și tu în călătoria lor muzicală până la studiourile Abbey Road din Londra, cu o oprire pe stadion, pentru primul concert din istorie într-un loc atât de mare, și la Palatul Buckingham, unde i-a primit în vizită nimeni alta decât... Regina Angliei!

 

Dacă și tu te-ai îndrăgostit de rockul clasic ascultând viniluri pe covorul din sufragerie la pick-up-ul părinților, iar acum ai la rândul tău copii, o să vă placă la nebunie să descoperiți împreună aventurile celor cinci personaje, un poster cool și o mulțime de activități care îi vor împrieteni pe cei mici cu lumea fascinantă a legendelor muzicii rock.

 

„Îmbrăcați mai mereu la costum și la cravată, dar năzdrăvani din cale-afară și atât de inspirați, că nu poți să-i asculți și să rămâi pe scaun. Dacă cei mici nu au auzit până acum de John Lennon și The Beatles, s-ar putea ca vreo câteva zile după lectură să nu mai vrea să audă altceva.” Editor


„O ocazie extraordinară pentru ca rockerii să le vorbească rockerașilor despre legendele muzicii pe care o îndrăgesc. Și, pe urmă, să facă și un pic de gălăgie împreună.” Editor

extinde
 

Detalii produs

Autor: Cristiana Petre

Ilustrator: Andra Badea

Data apariției: iulie 2023

ISBN: 978-606-44-1480-9

Copertă: Hardcover

Număr pagini: 36

Limbă: Română

Dimensiuni: 20x20 cm

Hârtie: 80g/m

Teme: copilărie, creativitate, curiozitate

Editura: Curtea Veche

Cristiana Petre
Cristiana Petre
Autor

La vârsta de 1 an, la tăierea moțului, dintre toate obiectele de pe tavă, Cristi...

vezi autor
Andra Badea
Andra Badea
Ilustrator

Andra Badea este ilustrator cu background de art director și a devenit cunoscută...

vezi autor