În valuri se pierde marea

Se spune că în larg, moartea nu ne vede chipul, se spune că înghite viețile oamenilor precum marea se adapă din valuri. Nu încremenește și nici nu se încumetă să dea înapoi.

Care-i datoria mării? Val după val, viață pentru viață.

Sângele pompează în artera vieții,

Iar încheieturile leagă oasele muribunde.

În timp ce craniul se joacă de-a chipul

Venele se coagulează în neființă,

Până când sternul se umple de aer.

De sus în jos, de jos în sus.

Mâinile se lasă de greutatea oaselor,

Iar pielea se usucă,

Cu fiecare șuierat al morții.

Ochii sunt demult împăienjeniți,

Doar sufletul mai recunoaște camera în care se află.