Imoralistul

„Într-o formă destul de insidioasă și întortocheată, Gide a atins una dintre problemele capitale ale oricărei morale, aceeași care trebuie să-i fi bântuit pe Nietzsche sau pe Tolstoi. Dacă ne iubim viața, unde se vor opri egoismul și cruzimea instinctului? Dacă virtutea trebuie să facă parte din fericirea noastră, unde se vor opri resemnarea și sacrificiul?”

„În asta constă miracolul acestei cărți: în întâlnirea dintre o estetică a aluziei care evită căderea în prea multă trivialitate, și este acordată la o anumită evoluție și la situația de fapt, și o etică sexuală care favorizează efuziunea și vagul asupra precizării posesiei și tensiunea dorinței în fața satisfacțiilor carnale ale plăcerii.”

„Este important de menționat că, în 1902, cititorii nu erau pregătiți să accepte o poveste în care homosexualitatea era discutată deschis. Pentru a-și adapta în mod corespunzător povestea la normele societății, Gide a fost nevoit să recurgă la simboluri. Cititorul este invitat să treacă la nivel simbolic pentru a descoperi ideile îngropate adânc pe care Gide încearcă să le transmită prin experiențele lui Michel.”

„Nu-i așa, Imoralistule? Ți-ai întrerupt cursa sub mâna înghețată. Ai văzut-o aruncând rozariul. Ar putea acei ochi pe care i-ai închis să te contamineze cu o afecțiune secretă, care să-ți trezească iar conștiința? Și sinceritatea ta, nu ai ezitat să o recunoști similară unei perseverări în ce-i mai rău? Te întrebai: <<Ce poate face omul mai mult?>> și ai crezut că ai făcut marea descoperire: să spună da la tot ce este interzis.”