Cartea, prefaţatã de Livius Ciocârlie, conţine peste şase sute de pagini din corespondenţa poetului, disponibile ochilor noştri lacomi de fraze ludice, suferinde ori senzuale, zvâcnind de talent, care ne permit sã-l pândim pe Emil Brumaru prin cotloanele intimitãţii sale! Un aspect interesant al acestor epistole este felul în care alternează fragmentele melancolice despre singurătate, despre impos...
Şoareci şi oameni este una dintre cele mai frumoase cărţi despre prietenie pe care le-am citit vreodată. În America anilor ’30, Lennie (un bărbat masiv, foarte puternic, dar întârziat mental) şi George sunt doi muncitori, oameni simpli, fără familie, care visează să aibă o fermă împreună şi care îşi promit să rămână unul lângă celălalt, în cele mai simple şi mai frumoase cuvinte rostite vreodată d...
În oraşul Novilla, ajung refugiaţi fără memorie, cu nume şi identităţi proaspăt primite, aruncaţi într-o lume în care regulile se descoperă pe parcurs. Cele două personaje care deschid romanul, Simon şi David – un copil fără părinţi, lăsat în grija lui Simon – trebuie să se adapteze unei lumi în care mediocritatea e de dorit şi în care oamenii nu sunt nici fericiţi, nici nefericiţi, fără ca acest...
Naratorul-personaj, Adrian, este un intelectual care alege să-și petreacă timpul în Ferentari, nu doar pentru a se documenta pentru doctoratul său în manele, ci și dintr-o nostalgie-obsesie pentru anii 90, foști pușcăriași, drogați, mafioți etc. După o relație eșuată cu Ana (și pentru că el este homosexual), protagonistul se apropie de un personaj foarte bine conturat, un fost pușcăriaș, Alberto,...
Romanul lui Sally Gardner are în prim-plan un tânăr de 15 ani, dislexic, care trăiește cu bunicul lui într-o lume opresivă, dominată de un regim totalitar, care nu se sfiește să apeleze la violență sa...
Când mă vei întâlni este unul din cele mai bune romane pentru copii din câte am citit. Povestea Mirandei, o fetiță isteață de 12 ani, este fermecătoare și te cucerește, indiferent de vârstă, încă de l...
E de-ajuns să citești o povestire sau o nuvelă scrisă de Gogol, ca să înțelegi ce e cu obsesiile care se învârt în jurul literaturii ruse. Personajele lui ridiculizează ierarhii sociale, evenimentele pe care le generează sau care vin peste ei, fără drept de apel, construiesc o lume inedită, așezată și aruncată în aer doar de scriitura sa posomorâtă și jucăușă. Coerența, înlănțuirea logică a evenim...
Pentru iubitorii romanelor lui Fowles, apariția fragmentelor de jurnal ale autorului, într-un volum bine editat, este o adevărată încântare, un bun prilej de a face cunoștință cu omul din spatele unor opere de anvergură din literatura universală. Volumul are două mari secțiuni și acoperă aproape 50 de ani din viața scriitorului. Avem, astfel, oportunitatea de a-i sta alături în zile leneșe, neferi...
Cea mai recentă antologie a poeziilor lui Mircea Ivănescu este, din punct de vedere grafic, una din cele mai frumoase ediții apărute până acum. Ne reîntâlnim cu mopete și cu celelalte personaje dintr-un epos mărunt, înfățișat printr-un discurs fără fast, aproape plat, fără emfază, dar care, tocmai prin simplitatea discursivă, reușește să construiască imagini puternice, intense, capabile să zdrunci...
Romanul Martei Petreu abordează, fără pic de sfială, relațiile tumultuoase, complicate, uneori reci și distante din cadrul unei familii rurale. Narațiunea se învârte în jurul Mamei, dar fiica, Tabita Vălean, este cea care realizează radiografia familiei. Romanul ia forma unei confesiuni, vocea e când furioasă, când empatică, dar mereu lucidă și, pornind de la moartea Mamei, reface traseul unor răn...
